Sic.md a publicat o nouă analiză în care explică pe îndelete relația Republicii Moldova cu Comisia de la Veneția și cum politicienii noștri au solicitat avizul Comisiei în chestiunea votului uninominal, ca mai apoi să-l clasifice drept „imixtiune”.
O propunere inoportună
Câteva zile în urmă, Reuters a publicat un articol bazat pe un document „scurs”, nefinal al Comisiei, în care se vorbește despre aprecierile—în mare parte negative—ale experților asupra proiectului de modificare a sistemului electoral.
Potrivit agenției, experții numesc inițiativa de modificare a legislației „inoportună” (inappropriate) și vorbesc de „îngrijorări semnificative” pe care aceasta le trezește, inclusiv riscul ca deputații aleși conform noului sistem să fie expuși influenței din partea intereselor de afaceri, sau riscul ca autoritatea electorală să fie expusă influenței politice atunci când va implementa reforma.
Președintele parlamentului Andrian Candu s-a arătat critic față de această apreciere, sugerând că opinia Comisiei de la Veneția ar trebui să aibă un rol limitat și tehnic și care să nu intervină în „alegerea suverană” a țării.
Poziția speakerului vine în contradicție cu declarațiile sale anterioare și sugerează o schimbare a atitudinii guvernării față de partenerii externi atunci când aceștia critică sau acționează contrar planurilor puterii din Chișinău.
Președintele Parlamentului a fost mai pozitiv în aprecierea rolului Comisiei de la Veneția pe 1 martie 2017, atunci când a susținut un briefing de presă împreună cu președintele Comisiei, Gianni Buquicchio. Atunci, Candu a apreciat „toată contribuția pe care Comisia de la Veneția o joacă în tot ceea ce înseamnă creația legislativă”.
În acel briefing, Andrian Candu a numit Comisa de la Veneția „un prieten foarte vechi și foarte bun al Republicii Moldova”, iar după înregistrarea proiectului de lege privind trecerea la sistemul de vot uninominal, pe 14 martie 2017, a promis că: „Acest proiect de lege nu va fi votat pînă nu vor fi organizate dezbateri ample și nu vom avea avizul Comisiei de la Veneția”.
Pe 5 mai, fără a aștepta acest aviz, au fost votate în prima lectură nu unul, ci două proiecte de modificare a sistemului electoral, care au fost ulterior comasate într-un singur proiect, transmis și el pentru avizare Comisiei de la Veneția.
Statutul Comisiei de la Veneția
Fiind țară membră a Comisiei de la Veneția, Republica Moldova a recunoscut competența acesteia, inclusiv în materie de sisteme electorale. Mai mult, autoritățile moldovene s-au angajat expres să poarte consultări intense cu instituția în scopul asigurării stabilității politice.
Deși statutul Comisiei de la Veneția nu prevede vreo forță obligatorie a opiniilor sale, totuși, competența acesteia nu se limitează la chestiuni strict „juridice și tehnice” sau de „îmbunătățire a proiectelor de lege”, cum pretinde speakerul moldovean și colegii săi de partid.
Din contra, Comisia se pronunță cu regularitate asupra chestiunilor fundamentale ce țin de drepturile omului și democrație. Competența sa este formulată în termeni largi: domeniile prioritare de activitate ale Comisiei, conform statutului, sunt principiile constituționale, legislative și administrative, drepturile și libertățile publice, mai ales acelea care privesc participarea cetățenilor la viața instituțiilor, și altele.
În loc de concluzie
Faptul că o recomandare a Сomisiei nu este „tehnică și juridică”, așa cum vrea speakerul, ci critică reforma în întregime, nu însemnă că aceasta încetează a fi validă, argumentată și bazată pe probe și expertiză. Nici că aceasta limitează în vreun fel suveranitatea statului – adevărul este că Parlamentul și liderii săi sunt liberi să ia sau nu în considerație recomandările Comisiei.
Altceva este că aceștia nu vor să-și asume riscul de a ignora această recomandare, iar soluția la care recurg este să sugereze o depășire a atribuțiilor de către Comisie.
Merită să amintim și faptul că anume Andrian Candu, în rolul său de speaker al Parlamentului, a fost acel care a solicitat opinia Comisiei asupra modificării sistemului electoral. Or, să pomenești de „imixtiune” ca răspuns la o opinie pe care tot tu ai solicitat-o este cel puțin nediplomatic și inconsecvent.
