(video) Jocul Snake e mai aproape. Cât costă în România celebrul telefon Nokia 3310

125bea9beab1d85c59d82f4809a806c4

Compania HMD, cea care deţine licenţa Nokia, a prezentat primele telefoane Nokia în februarie la Mobile World Congress de la Barcelona, iar miercuri, 7 iunie, le-a lansat oficial şi în România.

Prima gamă de telefoane prezentate conţine modelele Nokia 3, Nokia 5, Nokia 6, dar şi celebrul Nokia 3310, reinventat, scrie MEDIAFAX.

Nokia 6 este vârful de gamă al companiei şi are un ecran IPS LCS full HD (1920×1080, 16:9) de 5,5 inch, un procesor Snapdragon 430, procesor grafic Adreno 505 şi un amplificator audio inteligent, cu difuzoare duale. Nokia 6 este disponibil de la finalul lunii iunie la preţul de 1119 RON (aproximativ 5.000 lei). Camera frontală este de 8MP, iar cea din spate de 16MP.

Nokia 5 va fi comercializat la preţul de 949 RON (aproximativ 4.250 lei), Nokia 3 la 699 RON (aproximativ 3.130 lei) şi Nokia 3310 va avea preţul de 259 RON (aproximativ 1.160 lei).

Noul Nokia 3310 păstrează designul clasic al emblematicului telefon, dar introduce și o serie de schimbări de design, care îl fac un dispozitiv adaptat prezentului. Astfel, în noul model 3310 Nokia renunță la vechiul ecran monocrom și introduce un ecran color mult mai mare decât cel original. Noul display are diagonala de 2,4 inci și rezoluția de 320 x 240 pixeli.

Bateria noului Nokia 3310 păstrează tradiția, dar vine cu îmbunătățiri semnificative. Capacitatea de 1200mAh este suficient de mare încât device-ul să ofere o autonomie de 22 de ore de convorbire, iar HMD Global susține că în stand-by, bateria telefonului îi oferă energie pentru până la 31 de zile, cu o singură încărcare. Bateria poate fi scoasă, la fel ca în cazul originalului, iar încărcarea se face acum prin intermediul unui port Micro USB.

Telefonul are și o cameră foto de 2 megapixeli, suficientă atunci când ai nevoie să faci o fotografie și nu ai altceva la îndemână. De asemenea, telefonul rulează sistemul de operare Nokia Series 30+, iar paginile web pot fi accesate prin intermediul browserului Opera Mini. Device-ul vine în variante single-SIM și dual-SIM.

Când vine vorba de culorile disponibile, noul Nokia 3310 va fi disponibil în varianta clasică de albastru mat, dar și în cea de gri. De asemenea, două nuanțe pastelate de galben și de roșu sunt disponibile.

În caz că vă întrebați: da, noul Nokia 3310 are și jocul Snake.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente