(foto) Harta mondială a păcii. Care sunt cele mai periculoase ţări din lume

peace

Situaţia păcii la nivel mondial s-a îmbunătăţit uşor faţă de ceea ce arătau datele din 2016. Concluzia apare în Indexul Păcii Globale pentru anul 2017, lansat de Institutul pentru Economie şi Pace (IEP), cercetare care arată că 93 dintre ţările lumii şi-au îmbunătăţit acest aspect, în timp ce 68 au scăzut la capitolul siguranţă şi pace.

Indexul, citat de The Independent, arată că Islanda rămâne cea mai paşnică ţară din lume, păstrându-şi prima poziţie ocupată în urmă cu 9 ani, în 2008. Statul nord-european este urmat în clasament de Noua Zeelandă, Portugalia, Austria şi Danemarca, scrie gandul.info. 

Islanda

La polul opus se situează Siria, care rămâne cea mai periculoasă ţară din lume, alături de Afganistan, Irak, Sudanul de Sud şi Yemenul.

Indexul a urmărit o scală de la 1 la 5, cu 1 ca fiind cel mai paşnic, iar 5, cel mai puţin paşnic loc din lume.

Lume

Faţă de situaţia din 2016, şase dintre cele nouă regiuni ale lumii şi-au îmbunătăţit situaţia, cea mai mare evoluţie a fost înregistrată în America de Sud.

În ceea ce priveşte Europa, raportul arată o creştere a populismului şi a politicilor anti-instituţionale, care pot fi asociate cu deteriorarea libertăţii de informare, nivelurilor corpuţiei, acceptării drepturilor omului.

Omului

În ceea ce priveşte Republica Moldova, aceasta înregistrează un scor de 1,9 şi ocupând, astfel, locul al 62-lea în lume. La acest capitol, al păcii interne, înregistrăm o creştere faţă de anul 2016, când ocupam locul 64 la nivel mondial. Țara noastră vecină, România se situează în rândul ţărilor paşnice, înregistrând un scor de 1,6 şi ocupând, astfel, locul al 25-lea în lume

 

Moldova pace

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente