(foto) Alternosfera este prima formație din Moldova care își are propria bere. Unde o puteți gusta

alternosferacollage

Trupa Alternosfera din Chișinău și-a lansat de curând propriul brand de bere. Este vorba despre o bere artizanală de tip Ale (fermentație înaltă), mai exact, Session India Pale Ale (IPA), creată de Sunstone Alehouse din Chișinău și produsă de berăria Sikaru din București.

Aceasta conține o porție generoasă de hameiuri americane, ce conferă berii o aromă pronunțată de citrice și fructe exotice,  păstrând, în același timp, un gust amărui mediu, specific berii artizanale.

Alternosfera IPA este o bere nefiltrată, nepasteurizată, carbonatată și maturată natural în sticle. Aceasta conține două tipuri de malț și trei tipuri de hamei american.

Sunstone Alehouse este o berărie nomadă din Chișinău, fondată de Kirill Zmurciuk, ce colaborează cu producători de bere specială din România, Ucraina, R. Moldova și Suedia. Ideea unei beri Alternosfera s-a născut după ce membrii trupei au degustat produsele berăriei Sunstone Alehouse. Aceasta a fost este concepută special pentru fanii Alternosfera și va fi disponibilă la concertele trupei, la standul de merch, precum și la evenimente specializate de bere artizanală.

A se consuma, de preferință, rece, împreună cu muzică bună.

Berea va fi disponibilă doar la concertele trupei și la unele evenimente specializate de bere din România.

Mai multe despre Sunstone Alehouse vedeți pe pagina lor de Facebook.

sun1 sun2 sun3 sun4 sun5 sun6 sun7 sun8 sun9

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente