Oficiali din Rusia, declarați persona non grata în Moldova. Dodon: E probabil o comandă care vine din Occident

17004031_big1496125524
Foto: moldpres.md

Cinci diplomați din Federația Rusă au fost expulzați din Republica Moldova și declaraţi persona non grata pe teritoriul țării. Informația a fost confirmată pentru MOLDPRES de către purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ana Samson.

Sursa mai menționează că la începutul lunii martie speakerul Andrian Candu și Premierul Pavel Filip l-au convocat pe ambasadorul rus la Chișinău pentru a-i prezenta o notă de protest privind acțiunile abuzive din partea unor servicii speciale ruseşti la adresa demnitarilor moldoveni. Oficialii moldoveni au fost opriți abuziv la intrarea în Federația Rusă, interogați și percheziționați.

Igor Dodon nu a întârziat să ofere o reacție la aflarea noutății: „Guvernarea a comis un gest revoltător în raport cu partenerul nostru strategic Federația Rusă. Astăzi i-a cerut ambasadorului ca 5 diplomați ruși să părăsească teritoriul Republicii Moldova în decurs de 72 de ore. Mă declar profund indignat de această ostilitate afișată a diplomației moldovenești și o condamn în mod categoric. Înțeleg că euro-unioniștii sunt deranjați de succesul înregistrat de Președinție în ultimele luni și au decis să recurgă la provocări directe, cu riscul să afecteze grav relațiile modo-ruse”, a declarat Dodon. El a mai spus că aceasta e probabil „o comandă care vine din Occident, poate de peste ocean, din partea celor care sunt îngrijorați că între Președinția de la Chișinău și Kremlin în sfârșit s-a creat un dialog constructiv și eficient”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente