JCI Moldova lansează proiectul național Business Drive la Ungheni

foto de baza

JCI Moldova lansează proiectul național Business Drive, care are drept scop crearea și dezvoltarea comunităților locale de antreprenori. Prima conferință Business Drive va avea loc duminică, 4 iunie, ora 13:00 la Zona Economică Liberă din Ungheni.

Subiectul primei conferințe Business Drive este „Afaceri cu pasiune”, iar speakerii evenimentului sunt Corneliu Său, fondatorul fabricii de mobilă Tandem, Natalia Gudima, conducătoarea companiei Profsystem și business trainer, Ilie Dercaci, trainer Public Speaking și Time Management, Ion Bargan, fondatorul companiei Bestseller și președintele JCI Moldova.

Pentru înregistrare la eveniment accesați acest link.

Proiectul a fost inspirat de Obiective de Dezvoltare Sustenabilă ale Organizației Națiunilor Unite precum educația calitativă, dezvoltarea comunităților sustenabile, condițiile decente de muncă și creșterea economică.

Partenerii conferinței Business Drive sunt Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, Life Improvement Academy și Bestseller. În acest an conferințele Business Drive urmează a fie desfășurate în Orhei, Bălți și Rezina, urmând a fi organizate și în alte orașe în anii următori. Pentru a primi informații despre organizarea conferinței Business Drive în orașul tău, accesează pagina web AICI și transmite contactele.

foto articol

Junior Chamber International (JCI) este prima rețea globală de tineri cetățeni activi, având peste 200,000 de membri în 120 ţări ale lumii. JCI a apărut acum 100 de ani în Statele Unite ca o mișcare a tinerilor care doreau să schimbe în bine comunitatea locală. Camera Tinerilor Antreprenori JCI Moldova s-a lansat oficial pe data de 29 septembrie 2011. La momentul de față sunt patru comunități locale: JCI Chișinău, JCI Ungheni, JCI Rezina și JCI Hîncești.

Scopul JCI este de a contribui la progresul economic al întregii societăți, oferind tinerilor oportunitatea de a-şi dezvolta calităţile de lideri, spiritul de colaborare, responsabilitatea socială şi spiritul întreprinzător, necesare pentru a produce schimbări pozitive.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente