(foto) Tânăra din Moldova care a întors priviri la Festivalul de la Cannes: Ador feminitatea și în același timp îmi place să fiu sexy

Collage

Cezara Tomenco este o tânără frumoasă, originară din Moldova, care a avut o apariție „fierbinte” la Festivalul de la Cannes. Aceasta cu siguranță a întors mai multe priviri datorită ținutei sale, dar și a frumuseței cu care a reușit să cucerească mai multe agenții de modeling internaționale.

Cezara Casiana Tomenco este din Sireți, Moldova, și și-a făcut studiile în România, după care a ajuns la agențiile de modele din România. În prezent este implicată în proiecte de modele internaționale pe care așteaptă cu nerăbdare să le scoată.

 

instagram.com/cezaratomenco/
instagram.com/cezaratomenco/

Despre apariția sa de la Cannes spune că a venit într-o mini vacanță împreună cu prietenii: „Cannes-ul este superb, mai ales în perioada festivalului – lume frumoasă, peisaje minunate și vreme bună mai întotdeauna. Ținuta pe care am purtat-o este a unui desginer român și am ales-o pentru că ador feminitatea și în același timp îmi place să fiu și sexy”.

 

instagram.com/cezaratomenco/
instagram.com/cezaratomenco/
instagram.com/cezaratomenco/
instagram.com/cezaratomenco/

Acum trei ani, Cezara a oferit un interviu pentru #diez, clasându-se pe locul I într-un top realizat de noi, ea spune însă că în acest răstimp s-au schimbat foarte mute lucruri. „Acum trei ani eram la începutul carierei, s-au schimbat foarte multe de atunci, multe și de toate, dar cine își dorește o viață ușoară și plictisitoare?! În modele am avut multe contracte în străinătate, în Europa și Asia, pe viitor poate America. Acum lucrez la niște proiecte noi, superbe, pe care abia aștept să le scot.

 

instagram.com/cezaratomenco/
instagram.com/cezaratomenco/
instagram.com/cezaratomenco/
instagram.com/cezaratomenco/
instagram.com/cezaratomenco/
instagram.com/cezaratomenco/

Se bucură de succes pe plan profesional la nivel internațional și are parte de multă admirație, acasă ajunge însă nu chiar atât de des: „În Moldova ajung ca să o văd pe mama. Din păcate, asta se întâmplă foarte rar”.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Elena Baranov
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente