Un nou record de escaladare a Everestului. De câte ore a avut nevoie spaniolul ce a cucerit cel mai înalt munte din lume

capmountains

Un alpinist spaniol a reuşit să stabilească un nou record de timp pentru escaladarea Everestului. El a cucerit cel mai înalt vârf montan din lume în doar 26 de ore, fără frânghii sau rezerve de oxigen.

Kilian Jonet a încercat doborârea recordului şi în septembrie 2016. El a reuşit să facă acest lucru acum, ajungând în vârful masivului înalt de 8.848 metri pe ruta tradiţională de pe faţa nordică a muntelui.

Se pare că reuşita lui Jonet este cea mai rapidă astfel de încercare, având în vedere că Reuters notează că, în general, alpiniştilor le ia cam două săptămâni să ajungă în vârful Everestului şi mai puţin de 200 au reuşit să facă asta fără oxigen.

Kilian Jonet face parte dintr-un program internaţional de căţărări, iar purtătorul de cuvând al spaniolului a declarat, pentru AFP, că se aşteaptă ca încercarea acestuia să fie omologată drept un nou record, a scris gandul.info. 

„A reuşit să cucerească Everestul fără oxigen sau frânghii de susţinere, fără opriere, în doar 26 de ore”, a explicat aceasta.

Kilian Jonet a stabilit recorduri de viteză şi pe Mont Blanc, Matterhorn, Denali, Aconcagua şi Kilimanjaro.

„Să cucereşti Everestul fără frânghii de susţinere nu este ceva ce faci în fiecare zi! Am privit un apus de soare superb şi am reuşit să ajung în vârf la miezul nopţii”, a povestit alpinistul.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente