Granturi dedicat susţinerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova

ja-elevi-1
Foto: simbol

Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei lansează Programul de Granturi mici, care este dedicat susţinerii şi promovării îmbătrânirii active în Republica Moldova, prin care se va oferi, în bază de concurs, suport logistic şi financiar.

La concurs pot participa organizaţiile nonguvernamentale din Republica Moldova care implementează proiecte şi iniţiative cu impact asupra promovării politicii din domeniul îmbătrânirii active la nivel naţional, cât şi regional. Organizaţiile aplicante trebuie să deţină personalitate juridică, să fie organizaţie necomercială în care persoanele vârstnice constituie 2/3 din numărul de membri şi din componenţa organelor de conducere, iar scopurile sale statutare sunt orientate spre dezvoltarea personalităţii vârstnicilor şi integrarea lor în viaţa publică, socială și culturală.

La concurs sunt încurajate să depună proiecte organizaţiile care dispun de cofinanţare, acorduri de parteneriat din partea diferitor instituţii şi donatori locali şi internaţionali şi pot justifica o contribuţie proprie de cel puţin 20% din valoarea totală a proiectului.

Toate proiectele care au îndeplinit criteriile de solicitare a finanţării, vor fi evaluate de către Comisia de examinare a proiectelor din cadrul Programului de Granturi mici, iar în urma obţinerii unui aviz pozitiv din partea Comisiei, Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei va încheia un contract de finanţare cu aplicantul, în conformitate cu prevederle Ordinului Ministrului nr. 80.din 15.05 2017. Având în vedere condiţiile de partecipare, cât şi caracterul naţional al Programului de Granturi, proiectele depuse vor fi supuse examinării dacă rezultatul activităților propuse se încadrează în scopul politicilor din domeniul îmbatrînirii active.

Pentru finanțarea proiectelor aprobate de către membrii Comisiei de examinare, din Bugetul de Stat este alocată suma de 100 mii lei. Proiectele înaintate spre finanţare vor avea o durată maximă de implementare de 10 luni.

Dosarul poate fi depus până la data de 14.07.2017,ora 16.00 la Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, mun. Chişinău, str. V.Alecsandri 1.

Dosarul depus la Cancelaria Ministerului trebuie să includă:
a) Formularul de solicitare a finanţării (anexa nr.1);
b) Bugetul detaliat al programului/proiectului;
c) CV-ul organizației;
d) CV-ul coordonatorului de proiect;
e) Declaraţia de imparţialitate (anexa nr.2);
f) Dovada existenţei contribuţiei proprii din partea beneficiarului de cel puţin 20% din valoarea totală a proiectului;
g) Statutul şi certificatul de înregistrare fiscal şi actele adiţionale după caz;
i) Dovada existenţei surselor de finanţare oferite de terţi, alte forme de sprijin financiar ferm din partea unor terţi;
j) Alte documente considerate relevante.

Mai multe detalii pot fi solicitate la nr. de telefon: 022 26 93 65, 022 26 93 66 sau la adresa de email: [email protected].

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente