Poșta Moldovei a lansat încă șapte Post Terminale în Chișinău, pe lângă cele cinci deja existente în aria orașului. Acestea vor fi amplasate în capitală, iar cetățenii le vor putea folosi gratuit.

Post Terminalele vor fi amenajate în cel mai scurt timp la adresele:

# str. Vissarion Belinski, nr.61 (Oficiul Poștal MD-2064);

# str. Ion Dumeniuc, nr. 12 (Linella nr. 20);

# str. Miorița, nr 11 (Linella nr. 39);

# str. Tudor Strişca, nr. 8/4;

# str. Teilor, nr. 6 (Oficiul Poștal MD-2043);

# str. Calea Ieșilor, nr.8 ( Centrul Comercial Zorile).

Prezent la evenimentul de lansare, directorul general al Î.S. „Poșta Moldovei”, Serghei Nastas, a menționat că numărul persoanelor care folosesc serviciul Post Terminal este în continuă creștere, motiv pentru care s-a decis extinderea acestui serviciu. Potrivit acestuia, până la sfârșitul anului 2017, Poșta Moldovei își propune să aducă 32 de Post Terminale în capitală.

La momentul actual, în Chișinău există cinci astfel de terminale ce au fost puse la dispoziția cetățenilor. Iată unde sunt amplasate:

Fără-titlu

Post Terminal constă dintr-o multitudine de celule protejate, în care coletele din toate părțile lumii își așteaptă destinatarii. Astfel de Post Terminale deja și-au câștigat recunoașterea în multe orașe mari din întreaga lume, iar acum sunt disponibile și în Chișinău. Post terminatul funcționează 24 de ore, 7 zile pe săptămână. Printre beneficiile acestei metode se numără și faptul că îți poți ridica coletul fără cozi obositoare, iar serviciul este gratuit.

Cum funcționează?

#1. Te înregistrezi pe site-ul www.pt.md;
#2. Obții un ID unic pe care îl vei folosi efectuând comanda online;
#3. Indici Post-Terminalul ca și adresă finală de livrare. La ajungerea trimiterii poștale în țară vei primi un SMS cu un cod personalizat;
#4. Introduci codul;
#5. Ridici pachetul.

Posta Moldovei

Photo Credit: Posta Moldovei

Photo Credit: Posta Moldovei

Photo Credit: Posta Moldovei