Juventus s-a calificat pentru a noua oară în finala UEFA Champions League

zx860_2952073
Foto: dnevnik.bg

Juventus a reușit să se califice în finala UEFA Champions League, după victoria împotriva celor de la AS Monaco cu scorul la general de 4-1, după ce au învins echipa din Monaco pe teren propriu cu 2-1 şi în deplasare 2-0.

Prima ocazie au avut-o chiar din primul minut cei de la AS Monaco, dar şutul a fost respins în corner, după care au urmat încă 20 de minute în care echipa din principat a dominat asupra echipei din Torino. Juventus a revenit cu câteva contraatacuri rapide, iar unul din acestea a finalizat cu golul lui Mandzukic din minutul 24, după pasa extraordinară a lui Dani Alves, care în minutul 45 al partidei a înscris şi cel de al doilea gol al italienilor.

AS Monaco a reuşit să înscrie gol de onoare  în minutul 69 şi acesta îi aparţine tânărului Mbappe, acesta fiind şi cel mai tânăr fotbalist care înscrie în semifinala UEFA Champions League.

Astfel Juventus rămâne neînvinsă pe teren propriu din august 2015 şi este prima finalistă a UEFA Champion League 2017. Cea de-a doua finalistă se va afla mâine după partida de la Madrid, unde Atletico Madrid întâlnește pe teren propriu deținătoarea trofeului – Real Madrid.

Constantin Topală

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente