Cum dezvoltăm creativitatea în orașele din Moldova: Află mai multe despre acest subiect la un forum cultural național

DSC_4827
Foto: Evenimentul de lansare a Forumului Național Cultural

Un raport al UNESCO arată că mai mult de jumătate din populația lumii trăiește în orașe, iar trei sferturi din toate activitățile economice se întâmplă în mediul urban. Cu un număr mare de obiective culturale, turismul european continuă să se orienteze în acest sector, astfel încât 40 % din turiștii care vizitează Europa aleg să meargă la muzeele sau teatrele de aici. În acest context, rolul culturii și creativității în dezvoltarea urbană devine prioritar, motiv pentru care la Chișinău va avea loc un forum cultural național, în perioada 4-6 mai 2017.

Tematica forumului este „Orașe creative și durabile: Rolul culturii și creativității în dezvoltarea urbană”. Evenimentul este destinat managerilor culturali care vor să afle exemplele de succes ale unor antreprenorilor culturali din Estonia, Slovacia, Ucraina, Slovenia, Italia și să comunice cu ei în timpul celor trei zile de forum.

Printre aceștia se numără Lia Ghilardi, fondatoare și directoare a Noema, expertă a Inițiativei „Orașe și regiuni creative”, Philippe Kern, partener superior al KEA European Affairs, șeful echipei de experți a proiectului „Cultura pentru orașe și regiuni”, Michal Hladký, director Industrii Creative Košice (Slovacia), Ragnar Siil, Expert Sectoarele Culturale și Creative, Programul Cultura si Creativitate al Programului UE – Parteneriatul Estic, Simon Williams, director al Consiliului Britanic din Ucraina, Kateryna Kravchuk, manager de program în cadrul PPV Knowledge Networks, Reigo Kuivjõgi, manager al Centrului pentru Industrii Creative din Tartu, Olga Dyatel, co-manager al Urban Space 500 și co-fondatoare a Insha Osvita.

La eveniment vor participa, de asemenea, reprezentanți ai sectoarelor culturale și creative din Moldova cu prezentarea unor inițiative de succes locale.

„Trebuie să regândim modul în care discutăm despre industrii creative și să ne întrebăm care este ecosistemul necesar a fi construit. În alte țări, industriile creative sunt concentrate în orașele capitaliste. Întrebarea e dacă Moldova poate fi exemplul care să arate că aceste industrii creative se pot regăsi și în altfel de localități, ale regiunilor. Vrem să vedem cum un oraș ca Chișinău poate deveni un hub regional și apoi cum regiuni mai mici se pot adapta la această idee”, spunea Ragnar Siil, expert în cadrul Programului de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic în cadrul evenimentului de lansare a Forumului Național Cultural.

Toți cei care doresc să participe la Forum trebuie să completeze acest formular de înscriere până pe data de 1 mai 2016.

Seminarul va avea loc la Muzeul Național de Artă din Moldova și se va desfășura simultan în limbile română/engleză, rusă/engleză.  Evenimentul este organizat de Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic împreună cu Ministerul Culturii al Republicii Moldova.

Aici puteți vedea programul Forumului.

***

Articolul a fost produs în cooperare cu  Programul de Cultură și Creativitate al UE-Parteneriatul Estic 2015 – 2018 – culturepartnership.eu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Alina Gîrneț
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente