De Ziua Tricolorului, reținut! De ce este acuzat ministrul Transporturilor

Chirinciuc

Patru persoane au fost reţinute astăzi în urma unor percheziţii desfăşurate de CNA şi procurori la domiciliile şi birourile conducerii Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor (MTID), Administraţiei de Stat a Drumurilor (ASD), dar şi la sediile a doi agenţi economici. Este vorba despre ministrul transporturilor, Iurie Chirinciuc, directorul general-interimar al Administraţiei drumurilor, Veaceslav Teleman, şi şefii a două companii de construcţii, toţi patru fiind bănuiţi de organizarea unei scheme infracţionale cu scopul dobândirii de mijloace financiare în proporţii deosebit de mare.

Potrivit materialelor urmăririi penale, ministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, în complicitate cu persoanele menţionate mai sus, ar fi exercitat presiuni unei companii câştigătoare a licitaţiilor finanţate de Banca Europeană de Investiţii (BEI) cu scopul de a o constrânge să cedeze o parte din volumul de lucru unor agenţi economici afiliaţi. Pe parcursul perioadei 2016-2017, ministrul şi şeful Administraţiei drumurilor ar fi creat impedimente agentului economic câştigător prin neavizarea unor acte pentru executarea lucrărilor, prin tergiversarea aprobărilor de la MTID şi ASD, precum şi prin somarea acestuia de a încheia subcontracte cu firme apropiate funcţionarilor, se spune într-un comunicat de presă remis de CNA.

Concret, în calitate de beneficiar al proiectului R6 M1 Ialoveni RSP/W6/05 (proiect finanţat de BEI), Administraţia de Stat a Drumurilor, reprezentată de directorul general interimar, a angajat un inginer-supervizor internaţional pentru relaţia contractor-beneficiar. În pofida faptului că inginerul-supervizor trebuia să obţină aprobarea beneficiarului doar în cazuri excepţionale, şeful ASD l-a somat să ceară aprobarea pentru toate lucrările din cadrul proiectului. Faptele se confirmă prin multiple scrisori şi avize, date cu întârziere de către ASD, precum şi de solicitări privind excluderea unor agenţi economici din proiect şi contractarea altor.

În urma măsurilor speciale de investigaţii, inclusiv a interceptărilor discuţiilor, s-a constatat că acţiunile descrise mai sus erau sincronizate cu organizarea unor şedinţe cu participarea ministrului, şefului ASD şi agentului economic, în cadrul cărora asupra ultimului erau făcute presiuni, între care ameninţări cu rezilierea contractelor şi introducerea lui în lista neagră.

Totodată, ca rezultat al acţiunilor de urmărire penală, a fost documentată o şedinţă din februarie 2017, în cadrul căreia a fost fixată întâlnirea dintre ministrul transporturilor, directorul ASD, administratorii companiilor Global Trans Construct şi Nouconst cu agentul economic câştigător al contractului de reabilitare a drumului R6 M1 – Ialoveni. În timpul discuţiilor,  acesta ar fi fost somat să cedeze 50 la sută din volumul de lucrări (din suma totală de aproximativ 9 000 000 de euro) companiilor menţionate mai sus. Ulterior, referindu-se la o indicaţie a ministrului, administratorul Global Trans Construct ar mai fi estorcat de la acelaşi agent economic 5 la sută din suma contractului, adică circa 400 000 de euro, o parte din bani (80 000 de euro) urmând să revină factorilor de decizie din cadrul ASD.

Procuratura Anticorupţie a iniţiat o urmărire penală în temeiul art. 324 al.3 Cod penal – corupere pasivă. În acest dosar, ministrul şi directorul ASD sunt coautori ai infracţiunii, iar agenţii economici – complici. Dacă vor fi găsiţi vinovaţi, bănuiţii riscă până la 15 ani de închisoare cu amendă în mărime de la 8000 la 10000 unităţi convenţionale şi cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii publice sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Autoare:Cristina Aramă
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente