Doi tineri din Moldova și o mașină vor să plece în aventura vieții lor și au nevoie de ajutorul vostru

masina12
Foto: Valeriu și Cristian

Cristi și Valeriu sunt doi tineri ambițioși și plini de vise. Băieții te invită să contribui financiar la îndeplinirea unuia dintre aceste vise. 10 ani în urmă s-au întâlnit și au devenit prieteni. De atunci au fost implicați împreună în multe activități și proiecte (Baker Street Moldova, Zoomit.md), dar pe lângă acestea, în timpul liber, căutau noi posibilități de a socializa și de a descoperi lumea. Așa a apărut proiectul lor personal numit ‘„Fundraising for the trip of our life’’.

Băieții sunt încă elevi în clasa a 12-a în Chișinău, dar au reușit deja să viziteze o mulțime de locuri din afara țării. Aceștia fiind până nu demult minori și mereu finanțați doar de părinți, profitau exclusiv de frumusețea destinației finale și nu gustau din unicitatea drumului care duce la destinație. Acum că au împlinit 18 ani, băieții vor să sărbătorească sfârșitul anilor de școală prin această călătorie despre care ne-au vorbit, cea prin care s-ar simți oarecum independenți.

Planul lor este să ajungă timp de 7 zile în Croația, iar în drum spre aceasta să viziteze orașe ca București, Brașov, Iași, Timișoara, Sarajevo etc. Cristian susține că ei dispun de bani, dar ce au ei nu le-ar ajunge pentru a acoperi toate cheltuielile care apar într-o astfel de călătorie. Pentru provizii pe durata a 7 zile, cei doi au nevoie de circa 300$, iar pentru a le asigura transportul, băieții au găsit un BMW 5 series E28 fabricat în 1981 pentru care proprietarul cere doar 400$.

BMW
BMW

Și pentru ca să fie toți împliniți, proiectul vă oferă și recompense în dependență de suma pe care ați donat-o.

#. Pentru 20$ donați, băieții pun un sticker cu numele Dvs. și inscripția „I made a dream come true” pe mașină și vă expediază încă 10 acasă.

#. Pentru 50$ donați primiți un tricou cu numele Dvs. și inscripția ‘„I made a dream come true”

#. Pentru 100$ donați primiți un tablou cu poza mașinii și inscripția ‘„I made a dream come true”

Cristian și Valeriu cred că anume voi sunteți cei care i-ar putea ajuta să-și îndeplinească visul. Ei le mulțumesc tuturor în avans pentru timpul și ajutorul pe care l-au investit în acest proiect.

Pentru a-i ajuta accesați link-ul: Trip fo Cristian and Valerius life.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente