Tinerii pasionați de agricultură se pot înscrie la un program gratuit despre grădinăritul ecologic

2_(4)
Foto: provincial.md

Tinerii care sunt pasionați de grădinărit și doresc să cunoască mai multe detalii despre agricultura ecologică sunt invitați să participe la programul ActiveOrganic. În cadrul acestuia ei vor merge la o serie de seminare practice despre agricultura organică. Participarea la program este gratuită, organizatorii acoperă cheltuielile de drum și cazare.

Luând parte la programul ActiveOrganic, vei beneficia de:

#Unul sau mai multe din cele 6 seminare practice, și cel puțin două vizite de studii
#Ateliere de compostare corectă, construcție de seră, a uscatorului solar, etc.
#Multe exemple reale de afaceri la țară
#Comunitate care te susține
#Suport la dezvoltarea, planificarea și realizarea în practică a ideilor apărute în cadrul programului

Poți participa dacă:

#ai gradină sau teren într-o localitate rurală, sau planifici una
#ești deschis pentru a împărtăși experiența sau pentru a dobîndi noi cunoștințe
#ești disponibil pentru a lua parte în cel puțin unul dintre seminarele practice

Programul ActiveOrganic va include 6 seminare practice, fiecare cîte un weekend (sîmbăta-duminica) în perioada mai-octombrie 2017

Temele abordate în cadrul seminarelor:

#Principiile de bază ale Agriculturii Organice și Permaculturii, protecția și ameliorarea solului, compostarea și productia îngrășămintelor organice (6-7 mai)
#Protecția plantelor, sisteme de irigare sustenabilă, Agricultura Susținută de Comunitate. Vizita de studiu la Gura Bîcului – ”Gori’s Tomatoes” (27-28 mai)
#Apicultură, Agricultura Organică, Sere și Antreprenoriat Social. Vizita de studiu la Răzeni – ”Eco-Răzeni” (10-11 iunie)
#Uscarea fructelor și legumelor cu dehidrator construit acasă, nutriție sănătoasă, bucătărie vegetariană de sezon (15-16 iulie)
#Cum de planificat și de implementat o inițiativă sau un proiect de succes (5-6 august)
#Prezentarea inițiativelor și analiza rezultatelor (septembrie/octombrie)

Pentru a aplica completați formularul online, data limită este 25 aprilie 2017.

Aplicarea cunoștințelor dobândite în cadrul programului va fi încurajată printr-o mică susținere financiară (în jur de 100 de euro, dedicate pentru achiziționarea materialelor) acordată la cei mai buni participanți.

Pentru informații suplimentare contactați pe Gabriela Isac, +373 69817235 / [email protected] sau vizitați pagina oficială.

ActiveOrganic_general

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente