Așa cum a declarat și anterior despre posibilitatea participării la evenimentele organizate de 9 mai la Moscova, Igor Dodon a anunțat prin intermediul unui comunicat de presă că va merge la Moscova alături de mai mulți veterani.

Președintele țării a confirmat participarea la evenimentele dedicate „Zilei Victoriei” care se vor desfășura în Piața Roșie. În acest context, Igor Dodon a menționat că este pentru prima dată în ultimii 10 ani, când Președintele țării va participa la astfel de evenimente împreună cu un grup de veterani ce au participat în cadrul celui de-al doilea război mondial.

Amintim că aceasta va fi a treia vizită efectuată de Dodon la Moscova.

Ieri, șeful statului a anunțat în cadrul unui briefing de presă că propune schimbarea sistemului electoral într-unul mixt și că se opune totodată sistemului uninominal promovat de Partidul Democrat. Într-un articol anterior pe #diez puteți vedea cu ce realizări se lăuda președintele la 100 de zile de activitate.