Suma uriaşă aruncată anual în celebra Fontana di Trevi

Italia

V-aţi întrebat vreodată câţi bani se aruncă în fiecare zi în celebra Fontana di Trevi din capitala Italiei? Pe scurt: foarte, foarte mulţi. Mai exact, 1,5 milioane de dolari în monede au fost aruncate doar anul trecut la faimosul monument, şi asta pentru că legenda spune că, cine lasă o monedă în fântână şi îşi pune o dorinţă va ajunge să viziteze din nou „oraşul etern”.

În fiecare săptămână, turiştii aruncă în Fontana di Trevi circa 25.000 de dolari, iar asta pentru că mitul care înconjoară monumentul merge chiar dincolo de prima monedă. Astfel, se spune că dacă arunci cu mâna dreaptă peste umărul stâng prima monedă înseamnă că revii la Roma, a doua – că îţi vei găsi dragostea, iar a treia – „pentru căsătorie”, informează NBC News.

Dar ce se întâmplă cu toţi banii care se adună la Fântână? Sunt adunaţi de către o organizaţie caritabilă şi sunt folosiţi pentru a ajuta diferite grupuri nevoiaşe din Roma, dar şi grupuri de pe tot Globul. Pescuitul monedelor este ilegal, iar autorităţile fac deseori arestări din cauza acestor încercări.

Obiceiul aruncării cu monezi a fost popularizat şi de filmul american „Three Coins in a Fountain” din 1954 regizat chiar de românul Jean Negulesco. Filmul a fost nominalizat la mai multe premii Oscar, dar a câştigat unul singur, pentru cea mai bună imagine. Cea mai cunoscută peliculă în care a apărut Fontana di Trevi este, însă, „La Dolce Vita” a lui Federico Fellini.

Monumentul este celebru în toată lumea şi a fost finalizat în 1762, fiind renovat de curând, cu susţinerea casei de modă Fendi. Acesta se află la capătul Aqua Virgo, un apeduct construit în anul 19 î. Hr., care aprovizionează cu apă fântânile din centrul Romei. În centrul grupului statuar se găseşte zeul mării, Neptun, aflat într-un car de luptă tras de doi căluţi de mare, iar la stânga lui este reprezentată o statuie simbol al abundenţei, în vreme ce la dreapta apare figura sănătăţii perfecte.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente