Folded Book Art este tehnica prin care Rebeca Bularu, o tânără studentă la medicină în Chișinău, reușește să redea viață cărților vechi, astfel încât să ți se pară că personajele cărții ies din paginile operei literare și capătă noi reprezentări. Iată cum reușește să facă acest lucru.

Rebeca este studentă în anul IV la Universitatea de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, iar puținul timp liber și-l petrece creând opere de artă, la propriu.

„Pentru a face o creație, folosesc de obicei cărți vechi, dar într-o calitate bună, pe care le cumpăr la un preț redus. De asemenea, mai am nevoie de o riglă, un creion simplu și un model în care îmi sunt indicate măsurările.”

Rebeca ne-a povestit că o lucrare simplă poate să-i fure o oră și jumătate, pe când pentru cele mai sofisticate poate să petreacă și câteva seri la rând. „În mare parte nu e greu de efectuat, dar necesită foarte, dar foarte multă răbdare. De asemenea, trebuie să ai și o dorință mare de a face aceasta carte și nu în ultimul rând –  bună dispoziție”, ne-a mai spus tânăra, care de fiecare dată își lasă imaginația să lucreze și să facă minuni.

17862421_1462145450497328_4361812683048562221_n

Facebook/ Rebeca Bularu

17353172_1436166996428507_7792634411367819655_n

Facebook/ Rebeca Bularu

17342805_1436167999761740_8909503051449584092_n

Facebook/ Rebeca Bularu

17342803_1434642879914252_7074471774344298955_n

Facebook/ Rebeca Bularu

17309128_1436167256428481_6700170731001331943_n

Facebook/ Rebeca Bularu

17264578_1428928930485647_3493948911543535234_n

Facebook/ Rebeca Bularu

17191317_1426872604024613_6205001361751915299_n

Facebook/ Rebeca Bularu

17191153_1426872607357946_1668431206568739830_n

Facebook/ Rebeca Bularu

17190905_1426872594024614_258149897006088607_n

Facebook/ Rebeca Bularu

17103250_1426873300691210_8513508282760995260_n

Facebook/ Rebeca Bularu