(foto) În cadrul unei expoziții de turism, moldovenii i-au cucerit pe italieni cu plăcinte, mămăligă și vin

123

Sub umbrela brandului turistic de țară „Pomul Vieții”, oferta turistică Moldovei a fost prezentată în premieră pe piața italiană în cadrul expoziției specializate Borsa Internazionale del Turismo (BIT) organizată în orașul italian Milano, în perioada 2-4 aprilie, unde au fost organizate tururi în realitate virtuală la cele mai importante destinații turistice naționale, precum și un show gastronomic de preparare a plăcintelor tradiționale.

„Moldova are șanse să convingă turistul din Italia prin patrimoniul cultural și istoric, cu origini latine din perioada Imperiului Roman, dar și prin viața rurală, Vinul Moldovei și pentru deliciile noastre gastronomice. Italia este una din cele două piețe țintă pentru turismul receptor, datorită mai multor indicatori strategici: conectivitate avia cea mai înaltă din țările europene, profilul turistului italian, în căutare de noi destinații turistice necunoscute, precum și prezența unei diaspore importante de moldoveni în Italia. Prezența cu un stand de țară atractiv și bine organizat, întâlnirile cu presa specializată și tur-operatorii italieni au fost pilonii principali ai participării la BIT Milano. Pentru a face Moldova mai accesibilă am organizat tururi în realitate virtuală la cele mai importante destinații turistice naționale, ceea ce a impresionat vizitatorii standului. În parteneriat cu Asociația Profesională a Bucătarilor din Italia, am organizat un show gastronomic de preparare a plăcintei tradiționale, servită cu vinul din Moldova, unde au participat reprezentanți ai ambasadei RM în Italia, reprezentanții diasporei, presa locală și vizitatori ai expoziției”, a menționat Natalia Țurcanu, director executiv al Asociației Naționale Pentru Turism Receptor din Moldova.

13

Pe parcursul celor 3 zile, reprezentanții agențiilor de turism au avut zeci de întâlniri cu operatori din Italia, dar și alte țări precum SUA, Emiratele Arabe Unite, Marea Britanie, care erau în căutare de noi destinații turistice, cu oferte orientate pe turismul gastronomic și de aventură ușoară.

„Industria turismului din Republica Moldova este o strategică și competitivă, care, dacă va fi susținută prin reglementări și politici adaptate, ar putea creștere considerabil, contribuind la crearea de noi locuri de muncă, în special în zonele rurale. Susținem implementarea unor acțiuni de promovare complexe pe piețele țintă pentru sectorul de turismul receptor, creând astfel imaginea Republicii Moldova ca destinație turistică inedită în centrul Europei. Credem că numărul turiștilor italieni poate crește simțitor, datorită la asemenea programe, dar și cu ajutorul diasporei noastre”, susține Doina Nistor, director al Proiectului de Competitivitate al USAID Moldova și Guvernului Suediei.

Anul trecut, 34.829 cetățeni italieni au vizitat Republica Moldova, dintre care 71% au sosit pe cale aeriana.

1

2

4

8

11

14

15

17

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente