Moldovenii care vor să obțină cetățenie română vor putea să-și înregistreze dosarele doar online, în unele orașe

pasaport-roman
Foto: justconsult.md

Agenția națională pentru cetățenie a Ministerului Justiției din România a anunțat că începând cu data de 2 mai 2017, la birourile teritoriale din Galați, Iași și Suceava, înregistrarea dosarelor de cetățenie se va face numai pe baza programărilor online de pe site-ul instituției.

Instituția a mai anunțat că în perioada 3-5 aprilie 2017, Biroul Teritorial Suceava al Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie nu lucrează cu publicul. Activitatea va fi reluată, conform programului obişnuit, începând cu data de 06.04.2017. Persoanele programate online în vederea depunerii cererii privind cetăţenia română în perioada menţionată se vor reprograma la o dată ulterioară.

În informația oficială prezentată de instituție se mai spune că la depunerea dosarului este obligatorie prezentarea documentelor de identitate şi de stare civilă atât în original, cât şi în copie legalizată, în cazul documentelor emise de autorităţile altor state. Pentru documentele emise de autorităţile române este suficientă prezentarea originalului şi a unei copii simple care va fi certificată pentru conformitate de către funcţionarul ANC. Nu sunt acceptate actele laminate (plastifiate), întrucât elementele particularizante ale documentelor originale au fost deteriorate în urma plastifierii.

Aplicația pentru programări online poate fi accesată AICI. Accesarea ei se face gratuit.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente