Implementarea noilor curricula în învățământul profesional tehnic continuă și în 2017. Circa 100 de profesori au fost instruiți

Dinu Bubulici Photo-0847
Foto: Dinu Bubulici

Circa 100 de profesori delegați din partea Centrelor de Excelență, colegiilor și școlilor profesionale din țară au fost instruiți pentru elaborarea curriculumului în învățământul profesional tehnic, organizat de Ministerul Educației (ME), cu sprijinul Proiectului de Asistență Tehnică al UE. Implementarea noilor curricula în învățământul profesional tehnic continuă și în 2017.

Pe parcursul anului 2016 au fost elaborate circa 25 de curricula la specialități și nouă la meserii, obiectivul final al Ministerului Educației fiind elaborarea noilor curricula la toate meseriile și specialitățile predate în învățământul profesional tehnic.

Elaborarea noilor curricula în ÎPT reprezintă o premieră pentru Republica Moldova, fiind parte a reformei învățământului profesional tehnic, desfășurată de Ministerul Educației cu sprijinul Uniunii Europene, în conformitate cu Codul Educației al Republicii Moldova și Strategia de dezvoltare a învățământului profesional tehnic pentru anii 2013-2020.

Silviu Gîncu, Șeful Direcției învățământ secundar profesional și mediu de specialitate la ME, a menționat că procesul de elaborare a noilor curricula vine să uniformizeze toate curricula la specialitățile și meseriile predate în învățământul profesional tehnic, astfel încât elevii să dețină în final același set de competențe profesionale solicitate astăzi la locul de muncă.

În procesul de elaborare a noilor curricula cadrele didactice responsabile sunt ghidate de către un expert național angajat cu sprijinul Proiectului de Asistență Tehnică al UE, care vizitează instituțiile de învățământ, evaluează documentele curriculare și oferă expertiză pentru îmbunătățirea lor.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente