Tinerii antreprenori în agricultură pot accesa granturi post investiționale până la 20 000 dolari

instalare-tineri-fermieri-766×437

Tinerii antreprenori din agricultură, care aplică practici și tehnologii de management durabil al terenurilor, asigurând menţinerea sănătăţii şi productivităţii solului, sunt invitați să aplice la cel de-al șaselea apel al Programului de granturi post – investiționale „Managementul Durabil al Terenurilor”.

Grantul post – investițional va rambursa 50% din valoarea investiției eligibile, cu un plafon de 20 000 dolari SUA per producător agricol.

Conform prevederilor Programului, îşi vor putea rambursa investiţia fermierii care, începând cu 1 noiembrie 2016, au procurat utilaje/mașini agricole noi, anul producerii cărora începe cu 2015 şi au aplicat, după data de 1 noiembrie 2016, practici de management durabil al terenurilor, precum tehnologii No-till și Strip-till, fâșii vegetative de filtrare, cultivare pe contur, management integrat al dăunătorilor, perdele forestiere de protecție, măsuri agro-forestiere, măsuri hidrotehnice, sisteme de captare a apei de ploaie, ș.a.

Programul de granturi post – investiționale destinate MDT oferă consultanță gratuită tuturor producătorilor agricoli interesați.

Dosarele de aplicare pot fi depuse la oficiile teritoriale ale Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) până pe 28 aprilie 2017. Pentru informații suplimentare accesați www.aipa.gov.md sau www.capmu.md. Apelul este valabil pentru perioada 27 martie – 28 aprilie 2017.

*Notă La program sunt invitați să participe producătorii agricoli din întreaga republică, cu excepția celor din orașele Chișinău și Bălți.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente