Zinaida Julea: Noua lege va înnoi clasa politică, iar cetățenii vor avea pârghii ca să controleze activitatea deputaților

protv

Interpreta de muzică populară, Zinaida Julea, susține că noua lege privind votul uninominal îi va responsabiliza pe viitorii legislatori, deoarece cetățenii vor avea pârghii reale ca să controleze activitatea lor.

„Îmi amintesc cu mult drag de primul parlament al nostru. Aduceți-vă aminte, vă rog, ce personalități notorii aveam atunci în Parlament. Voi susține votul uninominal fiind sigură că se va înnoi clasa politică. Or, să nu o ia în nume de rău unii, dar chiar m-am săturat să îi văd zeci și zeci de ani în fotolii acolo în Parlament”, a menționat Julea.

În același context, directorul Teatrului Național de Operă și Balet, Ion Grosu, spune că o dată cu noua lege în Parlament vor ajunge personalități care acum nu-și găsesc locul pe listele de partid, iar clasa politică va fi îmbunătățită calitativ.

„În primul rând, vom scăpa de listele de partid. Este un lucru foarte important. În cel de-al doilea rând, fiecare cetățean își va ști persoana care să meargă în Parlament. În al treilea rând, aș zice că acea persoană care va merge în Parlament va trebui să aibă mai multe cunoștințe: economice, juridice și, desigur, culturale”, a afirmat directorul Teatrului Național de Operă și Balet, Ion Grosu.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente