Mișcarea Civică Tinerii Moldovei anunță inaugurarea bustului lui Mihai Eminescu în satul Ulmu, raionul Ialoveni. Evenimentul va avea loc luni, 27 martie, ora 11.00 și este posibil datorită contribuției financiare a Consiliului Județean Prahova.

Dezvelirea oficială a bustului va avea loc la ora 11.00 și va fi urmată de un concert extraordinar susținut de Cristi Aldea Teodorovici, cu suportul Institutului Cultural Român. La eveniment vor participa oaspeți din România, reprezentanți ai autorităților din raionul Ialoveni și scriitori, academicieni, artiști de la Chișinău.

„Ulmu este satul meu de baștină. Gimnaziul nostru poartă numele marelui poet Eminecu și mereu ne-am dorit să avem un bust al poetului in fața școlii. Iată că în 2017 acest vis devine realitate. Mă bucur mult că am găsit parteneri de încredere care ne-au sprijinit financiar. Datorită Consiliul Județean Prahova bustul este instalat, iar datorită ICR-ului dezvelirea acestuia va fi însoțită de un concert veritabil românesc”, a declarat Anatol Ursu, președintele Mișcării Civice Tinerii Moldovei.

„La 99 de ani de la Unirea Basarabiei cu România, Mihai Eminescu va urca pe soclu la Ulmu. Cu mic, cu mare, vă așteptăm pe toți la sărbătoarea românilor care își cinstesc și respectă poetul nepereche” , a precizat Ludmila Sfîrloagă, responsabil de proiect din partea Consiliului Județean Prahova.

Tinerii Moldovei reamintesc că la 27 martie 1918 a avut loc Unirea Basarabiei cu România, ca urmare a unui vot în Sfatul Țării – organulul legislativ al provinciei la acea vreme.