AVI-Moldova, cu sprijinul Kaufland, desfășoară o amplă acțiune de înverzire a Chișinăului, sub sloganul „Sădim Oxigen”, care va avea loc sâmbătă, 8 aprilie 2017. Peste 1000 de voluntari vor planta 5000 de puieți simultan în cele cinci sectoare din capitală. Proiectul își propune implicarea elevilor, a societății civile, a instituțiilor publice și a publicului larg cu scopul responsabilizării față de mediu.

Acțiunea de plantare va începe la ora 10:00 în dimineața zilei de 8 aprilie, iar organizatorii vor asigura puieți, unelte de lucru, apă potabilă, chipiuri și mănuși de grădinărit, precum și alte elemente logistice necesare. Vom fi simultan în cinci locații: Valea Morilor, Valea Trandafirilor, Parcul La Izvor, str. Florilor și Pădurea Rîșcani.

Vă așteptăm să fiți parte aacțiunii dacă vă iubiți orașul și dacă prețuiți mediul înconjurător! Voluntarii vor fi asistați de echipa de organizare și de către partenerii proiectului care le vor fi alături pe parcursul întregii zile”, a declarat Olga Cortac, președintele AVI-Moldova.

Elevi și profesori, echipe de jurnaliști, reprezentanți ai autorităților publice, precum și personalități din show-bizul autohton au dat deja curs invitației de a participa la acțiunea de înverzire a orașului.

Locuitorii Chișinăului merită să se bucure de un oraș frumos, cu multă verdeață. Mai mult, cultivarea și promovarea responsabilității față de mediu este un angajament ferm asumat de Kaufland. Implicarea noastră în proiectul “Sădim oxigen” nu este doar una de natură financiară: împreună cu colegii și prietenii de la AVI-Moldova vom fi pe teren și vom planta 5.000 de copaci pentru generațiile viitoare. Pentru Kaufland, responsabilitatea socială este esențială, iar angajamentul nostru este unul pe termen lung”, a declarat Anna-Katharina Scheidereiter, responsabil CSR Kaufland.

Campania „Sădim oxigen” este adresată societății civile, instituțiilor publice și publicului larg, având drept scop conștientizarea și responsabilizarea cetățenilor față de protecția mediul înconjurător. Prin această inițiativă ne propunem să facem un pas dintr-un parcurs îndelungat, pentru a reda parcurilor din Chișinău o imagine mai frumoasă.

Pentru cei interesați să participe la acțiunea de plantare, graficul, precum și detalii despre locațiile unde se vor planta puieții în fiecare sector poate fi găsit pe Facebook.

Campania „Sădim Oxigen” este implementată de către Asociația de Voluntariat Internațional din Moldova (AVI-Moldova) în parteneriat cu Preturile din fiecare sector al municipiului Chișinău, cu suportul Kaufland.

Harta Sadim Oxigen A4

Despre AVI-Moldova

Asociaţia de Voluntariat Internaţional din Moldova (AVI-Moldova), membră a Service Civil International, organizaţie pacifistă de nivel mondial, este o organizaţie de voluntariat care are drept scop promovarea păcii, toleranţei, voluntariatului internaţional, schimbului intercultural, modului sănătos de viaţă prin intermediul activităţilor de voluntariat. Unul din obiectivele principale este promovarea oportunităților pentru tineri și a proiectelor sociale în comunitatea noastră. Mai multe detalii despre proiectele AVI-Moldova sunt pe site-ul avimd.org și pagina de facebook.

Despre Kaufland:

Kaufland se numără printre cele mai mari companii de retail din Europa, cu peste 200.000 de angajați și 1.300 magazine în 7 țări. Asumarea responsabilității ecologice și sociale este un aspect esențial al politicii corporative Kaufland.Cea mai mare parte a proiectelor CSR sunt desfășurate în parteneriat cu asociații nonguvernamentale regionale sau naționale și urmăresc implementarea de programe sociale complexe ce se adresează unor grupuri mari de beneficiari.