Campania Coolege Vitamine este extinsă în școlile și grădinițele din afara Chișinăului

1487065130-original-IMG_6091

PNUD Moldova, în parteneriat cu Asociația Producătorilor și Exportatorilor de Fructe Moldova Fruct, extinde Campania Coolege Vitamine pentru copiii din școlile și grădinițele din afara Chișinăului.

Astfel, fructe proaspete vor fi distribuite la peste 6000 de copii din 49 de instituții de învățământ din raioanele Soroca, Anenii Noi, Hîncești, Edineț, Briceni, Ialoveni, Criuleni, Strășeni, Rezina, Ștefan Vodă, Căușeni, Ungheni, Orhei. Din toamna anului 2016, 3500 copii de la 5 grădinițe și școli din Chișinău primesc de două ori pe săptămână gustări de mere.

Distribuția este posibilă grație donațiilor companiilor din sectorul privat și din partea producătorilor și exportatorilor membri ai Asociației Moldova-Fruct, care împărtășesc viziunea campaniei Coolege Vitamine.

“Consider gestul de azi unul frumos și binevenit pentru copii. Sunt produse calitative, ecologice și daca înainte vitaminizam bucatele copiilor cu vitamina C din farmacii, acum o facem prin intermediul fructelor”, afirmă Zinaida Ceban, directoare a grădiniței Andrieș din Onițcani, raionul Criuleni

Astfel, prin acest proiect pilot, se urmărește creșterea nivelului de conștientizare a necesității consumului de fructe proaspete de copii, dar și pavarea terenului în vederea implementării și testării programului „Fructe în școli”, deja funcțional în țările din regiune, exemplu fiind România și Polonia. Conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), copiii din Moldova consumă doar 60% din cantitatea zilnică minimă recomandată.

Coolege Vitamine testează un sistem de distribuție a fructelor gestionat direct de întreprinderile din sectorul privat. Inițiativa este susținută de mai multe companii, inclusiv Linella, Mobiasbancă și altele.

Asociația Moldova-Fruct este cea mai mare asociație a producătorilor și exportatorilor de fructe proaspete din Republica Moldova, care întrunește mai mult de 170 de producători. Această campanie de donație și distribuție este cea mai mare din cele realizate în ultimii ani. Toți producătorii eligibili pentru a contribui la campania Coolege Vitamine trebuie să prezinte certificatul de calitate pentru produse în conformitate cu legislația națională și standardele de calitate.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente