Gheorghe Mogâldea, un tânăr de 25 de ani originar din Călărași, a înfruntat sistemul de acasă, a absolvit una dintre cele mai renumite universități din Occident și a ajuns să lucreze la Parlamentul European.

Ion și Maria Mogâldea din Călărași sunt oamenii care au spart stereotipul despre imposibilitatea de a fi fericit alături de o persoană cu dizabilități.

Verdictul crunt al medicilor

De cum s-a născut feciorul lor, Gheorghe, în anul 1991, ambii părinți au aflat verdictul: paralizie infantilă cerebrală, cauzată de incompetența medicilor de la Maternitatea din Călărași, unde a născut femeia, fiind lăsată în travaliu timp de două zile, după ce avuse loc ruperea apelor amniotice.

Astfel, Gheorghe, fiul lor, se naște cu aparatul locomotor în întregime afectat, nefiind în stare să vorbească, să se miște, să mănânce. Până la vârsta de patru ani, copilul nu putea face nici cea mai simplă mișcare, din cauza bolii. Secătuiți de durere, dar foarte optimiști, părinții au încercat să-și salveze fiul, consultând mai mulți medici și logopezi din țară, după care au mers să afle și părerea celor dinafara țării: Truscoveț, Kiev, Ungaria. Dorința era unică: a-l readuce la mișcare și zâmbet pe copilul lor.

„Societatea se temea de acești copii”

Până aici toate încercările au fost fără succes, explicându-se că Gheorghe are o maladie incurabilă și nu ar avea rost să bată drumuri în zadar. „Societatea se temea de acești copii, iar copiii – de ea…”, explică cu tristețe în ochi Ion Mogâldea.

Amărât și dezamăgit, tatăl copilului decide să plece la lucru în Kazahstan, unde, după ceva timp, află despre existența unui centru pentru copiii cu dizabilități și, împreună cu soția, își propun să facă o altă încercare pentru binele copilului. Chiar dacă timp de doi ani fiul lor frecventează acest centru, posibilitățile sale de a se integra în societate rămân aceleași – nule, motiv care-i face să revină acasă, cu grijile și durerea lor, cu atât mai mult că venise momentul să plece la școală. Gheorghiță împlinise șapte ani.

Reveniți acasă, aud despre funcționarea unui Centru al copiilor cu dizabilități din Ialoveni, unde își înscriu feciorul, ca să constate după ceva timp același lucru: integrarea unei persoane cu dizabilități în societate este una dintre cele mai mari probleme ale societății noastre, despre care, în lipsa unor rezultate reale, doar se vorbea.

Un centru pentru copiii cu dizabilități chiar la ei acasă

Orice apariție a băiatului în locuri publice îi provoca un mare disconfort, chiar dacă părinții săi nu au încetat să creadă nici pentru o clipă că va veni ziua când copilul lor se va integra în societate și își va croi calea binemeritată, să nu mai zic cât de mult își dorește o persoană aflată în scaunul cu rotile să fie primită în societate cu alți ochi: fără replici și dezaprobări.

După atâtea încercări făcute pentru a-și integra fiul în societate, ambii părinți au conștientizat că societatea noastră nu este pregătită să accepte oamenii cu nevoi speciale. În anul 2002, după atâtea încercări făcute, Maria Mogâldea, femeia cu multă ambiție, îi propune soțului să întemeieze un centru al copiilor cu dizabilități la ei acasă: avea toată încrederea că-i va reuși. Au înaintat câteva proiecte la ambasade ca, într-un final, să le fie acceptat unul dintre ele, care susținea inițiativa soților Mogâldea de creare a Asociația de Sprijin „Dorința”.
Astfel, în casa lor, pe care, conform contractului, o oferă în chirie Asociației nou-create, este înființat acest centru, al copiilor cu nevoi speciale, unde au fost înscriși șapte copii din satele raionului, precum și fiul lor Gheorghe. Pentru o bună funcționare a centrului, sunt invitați specialiștii necesari, care sunt angajați de Primărie pentru instruire la domiciliu, iar puțin mai târziu se găsesc și voluntari care activează aici.


Colegiul Pedagogic, Testul TOFEL și universitățile din Occident

După ce a absolvit ciclul gimnazial în cadrul Asociației „Dorința”, Gheorghe avea același vis: să obțină o profesie, așa că își depune actele la Colegiul Pedagogic din Călărași, specialitatea: învățător de clasele primare, pe care o și absolvește cu succes, chiar dacă și aici în primele zile de studii nu au lipsit insultele și dezaprobările la adresa sa. A reușit să demonstreze tuturor că este un tânăr capabil, dar și ambițios și scaunul cu rotile nu-l poate împiedica să devină cu adevărat fericit.

În 2010 susține Testul TOEFL și este admis ca student la Facultatea de Psihologie, Universitatea Northampton, Anglia, chiar dacă plata pentru studii nu este una mică, 9 200 de lire pe an, la care se mai adaugă și achitarea căminului: 500 de lire pean, ambele sume fiindu-i achitate de către un bun prieten al familiei lor din Kazahstan.
Din lipsa mijloacelor financiare, decide să facă o nouă schimbare: este admis la studii la una dintre universitățile cu renume – Universitatea Haga, la specialitatea Relații Internaționale, unde se practică creditul educațional, care este restituit după absolvire.

„Să nu te simți om la tine în țară…”

Prin ambiție și dorința de a-și croi o cale-n viață, astăzi Gheorghe este ofițer de presă al Parlamentului European, devenind și o persoană foarte activă în societatea olandeză. „Mă bucur enorm pentru succesele lui”…, zâmbind îmi spune Ion Mogâldea, iar eu fug la același gând: sa nu te simți om la tine în țară, chiar dacă ai fi în scaun cu rotile?

Autor: Eleonora Stăncuță