Ești tânăr antreprenor sau ai o idee de afacere tech? Atunci te poți înscrie la un program de accelerare

desktop
Foto: le-happy.com

Institutul Fondator este un program de accelerare și de lansare a startup-urilor. Printr-un program provocator și riguros, institutul oferă antreprenorilor începători cu o idee structurată training-uri, sprijinul unor mentori și rețeaua globală necesară pentru a porni o companie de durată. Astfel, dacă ai și tu o idee sau un startup la început de cale, atunci te poți înscrie la acest program.

Organizatorii spun că participanții progresează aici timp de câteva luni, cât ar face-o în mai mulți ani. Totodată, Institutul Fondator este singurul program de acest gen care acceptă ca participanții să aibă locuri de muncă la zi.

Programul se concentrează asupra fondatorilor nu a ideii. Astfel, dacă sunteți talentați și motivați să faceți munca necesară pentru a construi o tehnologie de durată sau o companie tech, atunci aici e locul potrivit pentru tine. Sunt acceptați tineri fondatori cu un loc de muncă full time, singuri sau în echipe sau companii care au deja o pre-finanțare.

Termenul limită de înscriere pentru Chișinău este 23 aprilie, dar dacă aplici până pe 26 martie vei avea următoarele beneficii:

#1. Vei fi invitat să treci Evaluare de admitere predictivă gratuit (valoare ei este de 50 $);
#2. Vei fi achita taxa cu reducere 250 $, care se ridică la 300 $ după data limită;
#3. Vei fi eligibil să aplici la mai multe burse ale Institutului printre care și participarea gratuită la program;

După trimiterea cererii de înscriere, participanții vor fi invitați la evaluarea predictivă de admitere, care este principalul criteriu de evaluare a candidaților.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente