Machiat, îmbrăcat în ținutele stilate ale doamnei Dora și cu mult umor, actorul Emilian Crețu revine pe micile ecrane în cadrul unei noi emisiuni care va purta numele personajului său, „Dora Show”.

„Emisiunea va fi despre vedete și despre lumea mondenă, iar doamna Dora va fi prezentatoarea acestei emisiuni. În cadrul show-ului vor fi și invitați care vor răspunde la întrebările publicului pe pagina DoraShow”, menționează Emilian.

În cadrul emisiunii vor fi implicate patru persoane: producător, reporter, cameran și prezentatorul. Dora Show este emisiunea proprie a lui Emilian și va fi difuzată o dată pe săptămână, probabil sâmbătă seara. Nu se cunoaște când va fi lansată emisiunea, însă aceasta ar putea fi disponibilă pentru public din data de 1 aprilie.

Emilian ne-a mărturisit că nu se va mai ocupa de machiajul și coafura celor de la JurnalTV, însă va avea grijă de vestimentația lor și de imaginea pe sticlă.

 

Photo Credit: facebook.com/Emilian-Cretu-Da-Sunt-Român

Photo Credit: facebook.com/Emilian-Cretu-Da-Sunt-Român