Scoția vrea să organizeze un nou referendum privind independență față de Marea Britanie

scotia
Foto: PC: www.scotsman.com

Deputații britanici au votat luni proiectul de lege ce autorizează guvernul să declanșeze Brexitul, la câteva ore după anunțul premierului scoțian privind intenția de a cere un nou referendum privind independența.

Această aprobare în a doua lectură trimite textul în fața Camerei Lorzilor care urmează să se pronunțe luni seara, deschizând calea declanșării divorțului de Uniunea Europeană de către prim-ministra Theresa May, transmite AGERPRES.

Deputații au respins cu cu 335 de voturi la 287 primul amendament al Camerei Lorzilor ce viza protejarea celor trei milioane de cetățeni europeni care trăiesc în Regatul Unit. Ei au procedat la fel și cu cel de-al doilea amendament, care acorda parlamentului ultimul cuvânt în privința acordului final cu Bruxelles-ul, 331 votând contra față de 286 în favoarea acestuia.

Premierul scoțian Nicola Sturgeon a anunțat luni că va cere Parlamentului din Edinburgh să autorizeze organizarea unui nou referendum privind independența față de Marea Britanie, transmit Reuters, DPA și BBC.

Sturgeon a afirmat că votul ar urma să aibă loc cel mai devreme în toamna anului 2018 și cel târziu în primăvara anului 2019 și că săptămâna viitoare se va prezenta în fața Parlamentului scoțian pentru a solicita aprobarea legiuitorilor pentru acest demers.

Potrivit premierului, cetățenii Scoției trebuie să aibă dreptul de a alege între un Brexit dur și independența țării lor.

„Apreciez că este important ca Scoția să fie în măsură să-și decidă viitorul (…) înainte să fie prea târziu”, a precizat Sturgeon, citată de AFP, amintind că scoțienii au votat majoritar împotriva Brexitului.

Theresa May a reacționat spunând că o nouă consultare, după cea din septembrie 2014, ar fi un „factor de diviziune” și ar crea „o enormă incertitudine economică în cel mai rău moment posibil”

Reamintim că în 2014, campania „Better Together” care milita pentru păstrarea integrității Angliei și era susținută de premierul britanic David Cameron alături de partidele de bază din țară a obținut 54% de voturi, pe când campania „Yes” ce dorea independența Scoției și era susținută de liderul Partidului Național Scoțian Alex Salmond a luat 46% din voturi.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente