Grevă de 25 de ore pe aeroporturile Berlin. 650 de zboruri au fost anulate

AAEAAQAAAAAAAAiPAAAAJDQyMzMyMzZkLTQ3YmEtNDk3Yy04MzVjLWUwOTgzODEwNjJhNw
Foto: Licdn.com

Aproximativ 650 de zboruri urmează să fie anulate luni pe cele două aeroporturi din Berlin (Tegel și Schonefeld), din cauza unei noi greve a personalului de la sol, informează Agerpres.

Greva ar urma să dureze 25 de ore, începând de luni, ora 03.00 GMT, până marți, ora 04.00 GMT. Personalul de la sol solicită majorarea salariului de la 11 la 12 euro pe oră (12,80 dolari). Un purtător de cuvânt al celor două aeroporturi din capitala Germaniei a precizat că aproximativ 448 de zboruri vor fi anulate în cazul aeroportului Tegel și alte 194 de zboruri, în cazul aeroportului Schoenefeld.

„Cerem tuturor pasagerilor să verifice cu compania lor aeriană situația zborului lor, înainte de a începe călătoria”, se arată într-un comunicat de presă publicat pe pagina de Internet a companiei care deține cele două aeroporturi din Berlin.

Vineri, o mișcare similară de protest a personalului la sol, care se ocupă cu verificarea pasagerilor, încărcarea și descărcarea avionului și dirijarea aeronavelor pe pistă, a afectat mii de pasageri, fiind anulate aproape 700 de zboruri. Astfel, au fost anulate 455 de zboruri la Tegel și 204 la Schoenefeld, iar companiile aeriene afectate au fost Air Berlin, Lufthansa, easyJet și Ryanair.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente