Artistul britanic Ed Sheeran face istorie cu cel de-al treilea album al său, „Divide”

ed_sheeran

Artistul britanic Ed Sheeran face istorie cu cel de-al treilea album al său, „÷” (Divide), care a devenit cel mai rapid vândut album al unui artist masculin din istorie, relatează Agerpres.

„Divide” a debutat pe locul 1 în Official UK Album Charts, cu 672.000 de exemplare vândute în prima săptămână de la lansare.

Potrivit sursei citate, „÷” este albumul cu cea mai rapidă vânzare din toate timpurile după „25”, semnat de Adele și „Be Here Now”, al celor de la Oasis — fiind recompensat deja cu două discuri de platină.

17022369_10155063265684486_116422234666256629_n

Sheeran a obținut, de asemenea, performanța de a avea nouă cântece în clasamentul Official Singles Chart. În plus, în timp ce „Divide” ocupă prima poziție în UK Albums Chart, cele două albume anterioare ale artistului, „x’ (Multiply) și „+” (Plus) pot fi regăsite pe primele cinci locuri, pe poziția a patra, respectiv, a cincea.

Ed a devenit totodată primul artist cu toate piesele unui album în top 20, dar și interpretul cu cele mai mari vânzări pe vinil într-o săptămână din ultimii 20 de ani.

Nu în ultimul rând, unul dintre primele sale două single-uri de pe album, „Shape Of You”, a devenit recent cea mai ascultată piesă din istoria US Top 40, depășind recordurile înregistrate de The Weeknd și de Stormzy pe platformele de streaming.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente