(studiu) Excesul de rețele de socializare crește riscul de singurătate și invidie

Facebook_Search_shutterstock_202780831
Foto: Digital Trends

Prea mult timp petrecut pe rețelele de socializare poate alimenta sentimente precum singurătatea și invidia, potrivit unui studiu realizat recent la Universitatea din Pittsburgh, informează luni Agerpres.

Timpul petrecut de persoanele tinere pe rețelele de socializare precum Facebook, Instagram, Twitter sau Youtube ”poate provoca sentimente de invidie și credința distorsionată că celelalte persoane au vieți mai fericite și mai de succes”, se arată în studiul publicat în ”American Journal of Preventive Medicine”.

”Încă nu știm ce a fost mai întâi, utilizarea rețelelor de socializare sau izolarea socială resimțită”, a spus dr. Elizabeth Miller, coautoare a studiului. ”Este posibil ca adulții tineri care s-au simțit inițial izolați din punct de vedere social au apelat la social media. Sau s-ar putea ca timpul din ce în ce mai mare petrecut de ei pe acestea să fi dus la sentimentul de izolare față de lumea reală. Ar putea, de asemenea, să fie o combinație a celor două. Dar chiar dacă izolarea socială a fost prima, se pare că aceasta nu este eliminată prin petrecerea timpului online, chiar și în situații presupuse a fi sociale”, a completat aceasta.

Oamenii de știință au descoperit că participanții la studiu care utilizau rețelele de socializare mai mult de două ore pe zi aveau un risc de două ori mai mare de a se simți izolați din punct de vedere social în comparație cu semenii lor care petreceau mai puțin de jumătate de oră pe zi accesând astfel de media.

De asemenea, persoanele care vizitau diverse platforme de socializare de peste 58 de ori pe săptămână aveau un risc de aproximativ trei ori mai mare de a manifesta sentimentul de izolare socială în comparație cu cele care accesau astfel de site-uri mai puțin de nouă ori pe săptămână.

”Nu pun la îndoială că unii oameni care utilizează unele platforme în moduri specifice se simt mai bine și mai conectați din punct de vedere social prin relațiile din social media. Însă, rezultatele acestui studiu nu fac decât să ne amintească faptul că, per ansamblu, utilizarea rețelelor de socializare tinde să fie asociată cu izolarea socială și nu cu descreșterea acesteia”, a subliniat Brian A. Primack, cel care a condus studiul. ”Este important de studiat această chestiune deoarece problemele de sănătate mentală și izolarea socială au atins niveluri de epidemie în rândul adulților tineri”, a adăugat acesta.

”Prin natura noastră suntem ființe sociale, însă viața modernă tinde să ne compartimentalizeze în loc să ne aducă împreună. Deși s-ar părea că rețelele de socializare reprezintă oportunități pentru a umple acel vid social, cred că acest studiu sugerează că ar putea să nu fie soluția”, a completat Primack.

Cercetarea, la care au participat 1.787 de adulți cu vârste între 19 și 32 de ani, a constat în completarea unui chestionar pentru a se determina tipul de utilizare a 11 medii de socializare — Facebook, YouTube, Twitter, Google Plus, Instagram, Snapchat, Reddit, Tumblr, Pintrest, Vine și LinkedIn — dar și în evaluarea nivelului de izolare socială cu ajutorul unui instrument specializat.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente