Concursul Național „Unitate prin Diversitate” reprezintă o inițiativă a Asociației Lumina cunoașterii în parteneriat cu Asociația Generală a Învățătorilor din România, filiala R. Moldova. Scopul acestui concurs este stimularea interesului elevilor creativi și ingenioși pentru cunoaşterea istoriei și culturii Europei, prin promovarea diversității şi unității civilizaţiei europene.

La eveniment sunt încurajați să participe elevii din toate instituțiile de învățământ din Republica Moldova.

Obiectivele concursului:
– stimularea interesului pentru studiul istoriei și culturii civilizației europene la elevii din clasele III-XII, studenți și cadre didactice.
– dezvoltarea capacităţilor de sinteză, analiză, a gândirii logice şi critice;
– dezvoltarea comunicării în scris prin prezentarea creațiilor în domeniul istoriei, culturii și civilizției europene;
– identificarea elementelor de unitate şi diversitate în istoria, cultura şi civilizaţia Europei;
– cultivarea unei atitudini democratice, tolerante şi responsabile, a spiritului critic în demersul creației prezentate.

Grupul țintă:
#1. Secțiunea Elevi clasa a IX-a – a XII-a;
#2. Secțiunea Elevi clasa a V-a – a VIII-a;
#3. Secțiunea Elevi clase primare a III-a – a IV-a;
#4. Secțiunea Studenți/cadre didactice.

Concursul constă în următoarele probe:

Istorie și civilizație – Test de succes din 20 de itemi despre istoria și cultura civilizației europene (Obligatoriu pentru toți participanții înscriși în concurs);

Limbă, comunicare, cultură și diversitate – Participanții aleg o singură probă: Concursul de eseuri/foto-eseuri; Galerie foto/desene; Video PSA (un film de scurt metraj de 2 – 2,5 min.); Concursul de postere, pliante, reviste, gazetă/ziar al clasei; Comunicare ştiinţifică Mini-proiect „Noi suntem Europa”; Concurs de cântec. (Participanții aleg o singură probă din cele 6 propuse și o expediază la adresa [email protected], intitulând fișierul cu numele participantului).

Pentru a participa trebuie să completați formularul online.

Premii:

Premiul mare pentru fiecare din categorii – călătorie la Bruxelles și set de carte pentru școala în care învață elevul.
Secțiunea Elevi clasa a IX-a – a XII-a:
• Locul 1 – Laptop și set de carte pentru școala în care învață elevul
• Locul 2 – Tabletă și set de carte pentru școala în care învață elevul
• Locul 3 – Smartphone și set de carte pentru școala în care învață elevul
Secțiunea Elevi clasa a V-a – a VIII-a:
• Locul 1 – Laptop și set de carte pentru școala în care învață elevul
• Locul 2 – Tabletă și set de carte pentru școala în care învață elevul
• Locul 3 – Smartphone și set de carte pentru școala în care învață elevul
Secțiunea Elevi clase primare a III-a – a IV-a:
• Locul 1 – Laptop și set de carte pentru școala în care învață elevul
• Locul 2 – Tabletă și set de carte pentru școala în care învață elevul
• Locul 3 – Smartphone și set de carte pentru școala în care învață elevul
Secțiunea Studenți/cadre didactice:
• Locul 1 – Laptop
• Locul 2 – Tabletă
• Locul 3 – Smartphone

Mai multe detalii puteți citi AICI.