POT Music revine în atenția publicului neastâmpărat și neliniștit anunțând lansarea celei de-a 3-a ediții al concursului pentru trupele începătoare ce abordeaza un stil de muzica Alternativ. Organizatorii vă invită să descoperiți și să îi susțineți pe cei care sunt la început de cale, dar care au ce să arate publicului.

Toată lumea prezentă la concertul Semifinalei 1 va avea posibilitatea să voteze pentru trupa preferată. Astfel se va decide care dintre aceste trupe va merge în etapele urmatoare ale concursului.

În Semifinală 1 vor evolua:

#1. The Glimpse (Chișinău);
#2. Spectrum (Chișinău);
#3. Fobos (Drochia);
#4. Sillage (Chișinău).

Evenimentul va avea loc duminică, 12 martie, la City Club ( str. 31 august 1989, 115), ora 17.00.

Intrarea este liberă, așa că sunteți îndemnați să veniți la timp pentru a prinde un loc la concert. Cei care vor întârzia nu vor avea posibilitatea de a vota.

Ediția 2017 a Concursul POT Music are loc cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova.