O tânără și-a scris un CV atât de reușit pentru Airbnb, încât a primit oferte de muncă de la Uber și LinkedIn

DESTACADA11

Nina Mufleh este o tânără care a reuşit să impresioneze milioane de oameni cu originalitatea ei. Deşi a fost refuzată atunci când a aplicat pentru job-ul mult visat, CV-ul ei refăcut a reuşit să îi aducă zeci de oferte, scrie one.ro.

Potrivit Business Insider, Nina Mufleh s-a mutat din Orientul Mijlociu în unul dintre cele mai mari oraşe din SUA, San Francisco. Dintotdeauna a fost fascinată de călătorii şi cultură, dar mai ales de când a lucrat pentru Regina Rania a Iordaniei, între 2006 şi 2009.

Astfel, tânăra şi-a dorit foarte mult să obţină un job în cadrul companiei online Airbnb, ce se ocupă cu inchierierea de hoteluri, apartamente rezidenţiale sau case de vacanţe în peste 190 de ţări. Compania este evaluată la o valoare de 20 de miliarde de dolari.

Nina

Din nefericire, tânăra n-a primit un răspuns pozitiv după ce a aplicat la un post în cadrul companiei. Însă, trei luni mai târziu, viaţa tinerei s-a schimbat radical.

„Mi-au spus că nu sunt candidatul ideal pentru jobul la care am aplicat. M-am simţit groaznic, mi-a fost greu să accept. Dar nu voiam nici să renunţ la alte oportunităţi pe care le-aş fi avut în cadrul altor firme“ a declarat aceasta pentru Business Insider.

Astfel, Nina a ales să îşi facă un CV special, care acum a devenit viral şi a fost citit de executivi ai mărilor companii din mai multe zone ale lumii, care au şi căutat-o pe tânără.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente