Dumitru Brînzan, un fotograf din Moldova, pasionat de călătorii și vinuri, stabilit recent în Germania, a hotărât să promoveze imaginea Republicii Moldova, prin organizarea unei seri a vinurilor moldovenești în orașul Dortmund, Germania.

Astfel, evenimentul organizat de Dumitru, a avut drept scop să promoveze nu doar vinurile de calitate moldovenești, dar și imaginea Republicii Moldova ca destinație turistică. Dumitru a mai organizat evenimente similare în Italia și speră că va reuși să motiveze și alți moldoveni stabiliți după hotare, să organizeze astfel de evenimente.

 

weinadvokat-feb19-5

 

Data evenimentului a fost selectată simbolic, 19 februarie 2017, la doar 30 zile până la deschiderea celei mai mari expoziții europene de vinuri și băuturi alcoolice – ProWein 2017, la care de obicei sunt expuse aproximativ 200 de vinuri moldovenești, adunate la un stand comun “Wine of Moldova”.

Gazda și moderatorul evenimentului, Dl Carsten Jekubzik, proprietarul restaurantului cu specific spaniol Weinadvokat, periodic organizează degustări de vinuri din cele mai renumite regiuni vitivinicole din lume. Vinurile din Republica Moldova fiind pentru prima dată prezentate de restaurant în cadrul unui eveniment public. Participanții la degustare au aflat multiple lucruri uimitoare despre vinăriile și vinul din Moldova, despre Ziua Vinului, dar și despre alte evenimente și festivaluri de interes turistic. Acestea fiind incluse într-o scurtă invitație de a vizita Moldova, special pregătită de partenerul organizatoric al evenimentului Winetours Moldova, cel mai complet ghid online al tururilor vinicole din Moldova, a oferit.

 

weinadvokat-feb19-59

 

În cadrul degustării au fost prezentate 10 vinuri:

1. Fume Blanc, un Sauvignon Blanc sec, de la Vinăria Fautor, din roada anului 2015, cu indicație geografică protejată „Valul lui Traian”
2. Vinohora anul 2014, o ediție limitată a vinurilor Purcari, un cupaj alb sec, din soiul moldovenesc Fetească Albă și soiul francez Chardonnay.
3. Individo anul 2015, un vin alb sec, produs de Chateau Vartely, din 2 soiuri cu arome deosebite Riesling și Feteasca Regală (soi moldovenesc)
4. Merlot Rose, anul roadei 2015, singurul vin rose inclus în degustare de la Vinăria Fautor
5. Feteasca Neagră, anul roadei 2013, un vin roșu sec de la Vinăria din Vale  (soi moldovenesc)
6. Negre, anul roadei 2015, de la Vinăria Fautor. Un vin roșu sec, cu un buchet generos, corpolent și catifelat, produs din 2 soiuri moldovenești roșii Feteasca Neagră și Rară Neagră.  Anume acest vin a fost selectat pentru a fi servit cu surpriza culinară pregătită de gazdele de la Weinadvokat.
7. 5 Elemente, anul roadei 2013, un vin roșu sec complex și deosebit de la Equinox, produs din 5 soiuri de struguri Shiraz, Rară Neagră, Carmenere, Cabernet Sauvignon și Malbec
8. Amaro de la Valea Perjei, anul 2004. O ediție limitată produsă de Acorex Wine, un vin roșu demisec, cupaj Cabernet Sauvignon, Merlot, Bastardo.
9. Merlot anul 2013, de la vinăria Purcari.
10. Cabernet Sauvignon anul 2013, de la vinăria Purcari.
Participanții la degustare au apreciat înalt calitatea vinurilor moldovenești, în special au fost impresionați de vinurile de cupaj, produse din soiurile locale Feteasca Neagră și Rară Neagră.

Oaspeții prezenți la eveniment s-au arătat interesați de posibilitatea procurării vinurilor moldovenești în Germania, dar și de organizarea unor tururi vinicole în Republica Moldova.

weinadvokat-feb19-6

weinadvokat-feb19-58

weinadvokat-feb19-57

weinadvokat-feb19-56

weinadvokat-feb19-55

weinadvokat-feb19-54

weinadvokat-feb19-53

weinadvokat-feb19-51

weinadvokat-feb19-49

weinadvokat-feb19-48

weinadvokat-feb19-47

weinadvokat-feb19-45

weinadvokat-feb19-44

weinadvokat-feb19-41

weinadvokat-feb19-39

weinadvokat-feb19-38

weinadvokat-feb19-34

weinadvokat-feb19-7