Tinerii din Moldova pot obține o bursă de cercetare în Polonia. Detalii despre oportunitate

polonia varsovia
Foto: fabianascaranzi.com.br

Centrul de Studii Est Europene al Universității din Varșovia, anunță recrutarea pentru bursa de cercetare Krzysztof Skubiszewski anul 2017. Sunt eligibili candidații din Europa Centrală, Balcani, Țările Baltice, Europa de Est, Rusia, Asia Centrală și Caucaz.

Bursierul va avea posibilitatea să desfășare activități de cercetare academică în Polonia pe parcursul anului universitar 2017/2018, în colaborare cu Universitatea din Varșovia sau cu o altă universitate poloneză, în domeniul dreptului, științelor politice sau a istoriei contemporane.

Scopul bursei este de a promova democrația, drepturile omului, statul de drept, precum și respectarea legislației în domeniul relațiilor internaționale.

Bursa este deschisă candidaților care dețin o diplomă de master sau echivalentul ei, și care au susținut cu succes teza de doctorat (sau au alte realizări academice semnificative) sau care au realizat lucrări de o importanță semnificativă în interes public, în special în domeniul promovării democrației și respectarea legii.

Bursa include:

# suma de 9647 zloți în cazul în care durata vizitei de cercetare în Polonia este de trei luni sau, în cazul în care durata este mai scurtă, o sumă de bani proporțională cu durata;
# cazare gratuită sau cheltuielile de cazare, în timpul șederii în Polonia;
# costurile de călătorie pentru o călătorie de la locul de reședință la Varșovia și înapoi;
# rambursarea costurilor de asigurare care acoperă tratamentul medical de urgență în Polonia.

Data limită de depunere a dosarului este 13 aprilie 2017.
Detalii suplimentare despre bursă găsiți pe site-ul oficial.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente