Prezentarea pașaportului eliberat de alt stat, atunci când cețățenii vor solicita eliberarea buletinului de identitate și a pașaportului moldovenesc, nu va presupune atribuirea în mod repetat a numărului de indentificare (IDNP). Precizările au fost făcute de Întreprinderea de Stat Registru, pentru Bizlaw.md, la proiectul de hotărâre de Guvern pentru modificare Regulamentului de eliberare a actelor naționale. Reprezentanții întreprinderii au menționat că cetățenii nu vor fi obligați să declare cetățenia altui stat, atunci când își vor perfecta actele naționale.

Potrivit reprezentanților Departamentului acte de identitate al Întreprinderii Registru, pentru cetățenii din stânga Nistrului va fi efecuată atribuirea repetată a IDNP-ului și vor fi înregistrați în Registrul de stat al populației. Și asta pentru că majoritatea cetățenilor din regiunea transnistreană este identificată în baza actelor emise de pretinsele autorități din stânga Nistrului, care sunt în afara legii.

La fel, cetățenii din raioanele de est se identifică în baza pașapoartelor străine, pentru că dețin cetățenia Rusiei, Ucrainei și a altor state, și există divergențe în ceea ce privește datele din actele naționale și cele emise de alte autorități.

De exemplu, în actele naționale sunt nume precum Vladimir sau Elena, iar în pașapoartele eliberate de autoritățile ucrainene – Volodymyr, Olena. Responsabilii de la Registru susțin că prezentarea pașaportului străin va permite comasarea acestor date identificatoare ale persoanei în Registrul de stat al populației sub același IDNP.

La fel, reprezentanții Registru susțin că, în cazul în care persoana va declara că deține cetățenia altui stat, dar nu va prezenta pașaportul statului respectiv, informația despre acesta nu se va înregistra în Registrul de stat al populației. În acest caz, cetățeanul nu va fi obligat să prezinte acel pașaport.

În cazul în care cetățeanul Republicii Moldova, la depunerea cererii pentru eliberarea buletinului de identitate sau a pașaportului, va declara că deține cetățenia altui stat și va prezenta pașaportul eliberat de autoritățile statutului respectiv, informația privind datele personale ale acestuia precum numele, prenumele, data nașterii, cetățenia și datele pașaportului, vor fi introduse în cererea-chestionar. Această informație se va stoca numai în Registrul de stat al populației și nu se va reflecta în actele de identitate naționale.

Dacă cetățeanul Republicii Moldova deține și cetățenia altui stat, și nu va declara acest fapt, la depunerea cererii pentru eliberarea buletinului de identitate sau a pașaportului moldovenesc, în privința acesteia nu se va întâmpla nimic.

În prezent, nu există date în privința numărului cetățenilor moldoveni care dețin și cetățenia altui stat.