Pe #diez avem un proiecțel împreună cu Anastasia Taburceanu. Astfel ne plimbăm prin locuri diferite și mai puțin cunoscute din Chișinău, și încercăm să aflăm mai multe despre ele.
„Simplitatea estetică a caselor modernului românesc, cu geometriile lor elegante sunt adevărate bibelouri printre cioturile de case ale Chișinăului de acum.
Pâna în preajma anilor ’20, în Europa dogmatismul clasicismului se diminuează, lăsând loc unor formule diverse de arhitectură modernă. Noile curente în arhitectură pătrund repede în România și de acolo accelerează spre spațiul virgin basarabean. Om fi noi în urmă la multe capitole dar nu și în ceea ce ține de moda de la București” scrie Anastasia Taburceanu.
Kogălniceanu #52, casa mică cu caracter mare
În anii ’30 urba moldovenească a fost împânzită de noile căsuțe în stilul neo-românesc. O împletitură nostimă a ce era mai nou în Europa și elemente tradiționale ale caselor românești țărănești. Exemple mai evidente ale acestui curent avangardist găsim în partea de sus a orașului nou. Uite câteva exemple pe strada 31 august casa cu numărul 95, sau pe același Kogălniceanu 69 sau pe București 72 .
Casa despre care vorbim azi, chiar dacă aparține stilului neo-românesc, este mai rezervată în elementele caselor tradiționale românești. Casa cu numărul 52 de pe Kogălniceanu este un monument de arhitectură de însemnătate naţională, introdus în Registrul monumentelor de istorie şi cultură a municipiului Chişinău, alcătuit de Academia de Ştiinţe. Este un imobil construit într-un etaj, cu o retragere de la linia roşie a străzii și cu o grădiniță de flori separată de trotuar cu un gărduț tare discret susținut de patru piloni contrastant de groși. Gardul este (minune mare) original casei.
Reminiscențe eclectice: cornişă din denticule, rezalitul intrării, îngrădire metalică între cele două tumbe laterale, ușa de la intrare retrasă în zidăria casei, o fac greu de atribuit unui stil arhitectural oarecare. Eu să merg pe teoria că: această casă mică are atâta caracter cât nu poate avea un curent întreg.
Nici nu mai știu de ce îmi place atât de mult casa asta. E ca și cum te-ar întreba cineva de ce îți place cafeaua, sau slata boeuf în dimineața de 1 ianuarie. Nu ai un răspuns, nu?
„În februarie 1884, Vladimir Iosif Voroneţkii, funcționarul cancelariei, a vândut negustorului Vasile Ivanovici Serbov, o casă. Din lista construcțiilor noi, alcătuită în 1885, este cunoscut că Serbov a construit în 1885 o casă nouă într-un nivel. În anii interbelici, casa a fost reconstruită cu arhitectura în spiritul stilului modern” (Centrul istoric al Chișinăului la începutul secolului al XXI-lea), și ceea ce vedem acum din acea casă sunt consecințele acelei reconstruiri.
În anii’30 ai secolului al XX-lea aici s-a aflat organizația internațională evreiască de binefacere «Goint». După cele două pogromuri organizate la Chișinău împotriva comunității evreiești, aceasta a fost încurajată și susținută să deschidă școli primare cu predare în ebraică și idiș, spitale, au fost redeschise prăvăliile comerciale evreiești. Iar organizația de binefacere „Goint” (sau Joint) a devenit un centru important de susținere a acestor schimbări, încurajate și finanțate de guvernul României.
Îmi imaginez că acestă casă mică avea activități mari, în pragul ei stăteau mulți oameni, era gălăgie și discuții. Grădinița avea flori. Oamenii în pragul casei creșteau niște speranțe.
Text și foto de Anastasia Taburceanu. Mai multe din plimbările ei vezi pe: Descoperiri Urbane.
