Aproape 90 de persoane au suferit în ultimele 24 de ore traumatisme din cauza poleiului de pe drumuri

femeie-cazatura-gheata12547

Aproape 90 de persoane s-au adresat în ultimele 24 de ore la Institutul de Medicină Urgentă din capitală cu diverse traumatisme și contuzii din cauza poleiului de pe drumuri și trotuare, informează Moldpres.

Solicitat de agenţie, purtătorul de cuvînt al instituției, Petru Craveţ, a specificat că din numărul total de pacienţi, în jur de 30 de persoane au fost internate cu traumatisme cranio-cerebrale şi traumatisme la membrele locomotorii. „Numărul pacienţilor diferă de temperatura de afară, însă în comparaţie cu anii precedenţi sînt înregistrate mai puține adresări”, a spus Craveţ.

La rîndul său, purtătorul de cuvînt al Centrului Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească, Diana Blănaru, a menţionat pentru agenţie că în ultimele 24 de ore, Serviciul de Urgență 903 a fost solicitat de către pacienți în peste 2700 de cazuri. „De asemenea, șapte persoane au necesitat asistență medicală urgentă din cauza hipotermiilor şi degerăturilor”, a spus Blănaru.

De la începutul anului curent, din cauza gerului, 60 de persoane au suferit hipotermii şi degerături.

Meteorologii au emis pentru astăzi Cod galben de ninsori puternice în sudul, centrul şi unele localităţi din nordul ţării. În următoarele zile, se prognozează că temperatura aerului va atinge, în centrul ţării, minus 9°C ziua, iar noaptea termometrele vor indica pînă la minus 12°C. În nordul ţării temperatura aerului nu va depăşi minus 10°C în timpul zilei şi minus 13°C în timpul nopţii. În sud termometrele vor indica pînă la minus 8°C ziua şi pînă la minus 11°C noaptea.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente