În perioada 26-29 aprilie 2017 la Chișinău, Institutul de Reforme Penale (IRP) împreună cu Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, vor desfășura renumitul concurs studenţesc în domeniul dreptului - „HEXAGONUL FACULTĂŢILOR DE DREPT”.

„HEXAGONUL FACULTĂŢILOR DE DREPT” este un concurs studențesc de tradiţie, organizat anual, ce reuneşte cadre didactice şi studenţi de la cele mai prestigioase facultăţi de drept din România: Facultatea de Drept a Universității din București, Facultatea de Drept a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj, Facultatea de Drept a Universității din Craiova, Facultatea de Drept a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Facultatea de Drept „Simion Bărnuțiu” a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu și Facultatea de Drept a Universității de Drept din Timișoara.

Din 2014 la acest concurs participă și echipe ale Facultăţii de Drept a Universităţii de Stat din Republica Moldova.

Debutând în anul 1970 ca Triunghiular, evoluând apoi ca Patrulater, ulterior în Hexagon, tot atâtea generaţii de profesori şi studenţi au încurajat spiritul colaborării academice, colegiale şi prieteneşti, promovând valorile învăţământului juridic românesc, având drept scop preocuparea pentru excelenţă în selecţia şi pregătirea studenţilor şi în cercetarea ştiinţifică desfăşurată de cadrele didactice.

Probele Hexagonului Facultăţilor de Drept sunt împărţite în două secţiuni astfel:

Secţiunea ştiinţifică
# Drept civil
# Drept penal
# Drept constituţional

Secţiunea sportivă
# Fotbal
# Streetball
# Şah
# Tenis de masă