(grafic) Câți moldoveni și-au portat numărul de telefon în alta rețea. Iată compania care a primit cei mai mulți clienți

15877619_134613307037999_6695143880276312064_n

În trei ani şi jumătate care au trecut de la lansarea portabilităţii numerelor de telefon (iulie 2013) – operaţiune care permite oricărui utilizator de telefonie mobilă sau fixă să-şi păstreze numărul de telefon atunci când îşi schimbă furnizorul – de acest serviciu au beneficiat circa 151 mii de utilizatori, arată date ale Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) despre evoluţia acestui serviciu în perioada respectivă.

De la lansarea în luna iulie 2013 a portabilităţii numerelor de telefon, interesul utilizatorilor de telefonie față de acest serviciu a crescut constant. În şase luni ale anului 2013 au fost portate 28,4 mii numere de telefon, în anul 2014 – mai bine de 37,6 mii, în 2015 – 44,8 mii și în 2016 – peste 36,9 mii.

Datele statistice arată că în toți acești ani cei mai interesați în serviciul de portare a numerelor au fost utilizatorii de telefonie mobilă. Numărul acestor utilizatori a depășit cifra de 138 mii, ceea ce constituie 91% din numărul total al beneficiarilor serviciului de portare. Numărul abonaților de telefonie fixă care au utilizat serviciul de portare a însumat 12,8 mii sau 9 la sută din totalul beneficiarilor acestui serviciu. Aceeași tendință s-a făcut simțită și în anul 2016. Din totalul de numere portate în acest an, peste 33,5 mii au fost numere de telefonie mobilă (91%) și 3,4 mii – numere de telefonie fixă (9%).

Din cele 138 mii de numere de telefonie mobilă portate în perioada 2013 – 2016 cele mai multe numere – circa 82,9 mii – a primit în reţeaua sa SA „Moldcell”. În reţeaua SA „Orange Moldova” au fost portate peste 31,4 mii de numere, iar în reţeaua SA „Moldtelecom” (Unite) – circa 23,8 mii. În aceeași perioadă, cele 12,8 mii de numere de telefonie fixă au fost portate în reţelele a 24 de furnizori. Cele mai multe numere au fost portate către reţelele fixe ale SRL ”Starnet Soluţii” (peste 6 mii) și SA „Orange Moldova” (3,1 mii).

ANRCETI consideră că serviciul de portare al numerelor de telefon a devenit un instrument eficient de asigurare a libertăţii de alegere a utilizatorilor şi de stimulare a concurenţei pe piaţa serviciilor de telefonie. În urma lansării acestui serviciu, furnizorii de telefonie propun oferte mai atractive și mai avantajoase pentru utilizatori, sunt mai receptivi la cerințele acestora și le oferă diverse bonusuri, fie pentru a-i menține în propria rețea, fie pentru a-i atrage în rețeaua sa din alte rețele de telefonie.

Conform reglementărilor emise de ANRCETI, orice utilizator de telefonie poate beneficia de serviciul de portare al numerelor în maximum 5 zile lucrătoare de la depunerea cererii respective la furnizorul pe care l-a ales. Spre deosebire de multe alte ţări, în R. Moldova acest serviciu este oferit de către furnizori în mod gratuit.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente