Premierul Pavel Filip consideră că activitatea Guvernului și în general a guvernării actuale a Republicii Moldova din anul 2016 trebuie evaluată prin prisma primei și ultimei vizite la Bruxelles.

Într-un interviu la Publika TV, șeful Executivului de la Chișinău vorbește despre “glonțul care a trecut pe lângă urechile R. Moldova”, drumul parcurs de guvern pentru a recăpăta încrederea partenerilor externi, reforma planificată a fi implementată în acest an și pe care premierul o consideră piatra de temelie a modernizării RM, intensificarea luptei cu corupția etc.

„Aș putea spune că glonțul a trecut pe lângă urechile RM, pentru că și mai mulți experți, economiști și analiști spuneau atunci că RM se află în prag de insolvabilitate. Dar, iată că ne-a reușit. Ne-ar plăcea să catalogăm acest an prin prisma primei și ultimei vizite de la Bruxelles, prin prisma primei întâlniri cu echipa de la FMI de la începutul anului și prin prisma ultimei. Atunci am văzut multă neîncredere, vreau să vă spun că prin ultimele discuții cu cei de la FMI, după ce am avut un program aprobat, atunci când au venit deja la Chișinău”, a declarat Pavel FIlip.

El spune că guvernării i-a reușit să stabilizeze situația în Republica Moldova datorită  legăturii strânse între Guvern și majoritatea parlamentară, care în opinia premierului este una foarte serioasă și solidă, care a asigurat suportul necesar.

Totodată, prim-ministrul consideră că s-a reușit stabilizarea situației economice și politice, pentru că nu mai sunt proteste atât de largi precum erau la începutul anului. „Asta înseamnă că am reușit să rezolvăm multe din problemele stringente cu care se confruntau cetățenii RM la începutul acestui an. Aceasta ne-a costat mult efort și energie și îmi doresc foarte mult și sunt sigur că în 2017, toată această energie și efort să fie orientat deja spre dezvoltare, spre a construi ceva în RM. Avem o agendă de reforme destul de ambițioasă”, a spus Filip.

Despre reforma administrației publice Filip a spus că este piatra de temelie a modernizării RM. În alt context, despre colaborarea cu președinția, Filip a reiterat că că își dorește o colaborare bună cu Igor Dodon. Întrebat dacă nu vor fi confruntări cu noul președinte al țării, Filip a spus că trebuie să pornim de la premiza că președintele este șeful statului, dar nu este și proprietarul lui.