Preşedintele Partidului Democrat, Vlad Plahotniuc, şi-a publicat biografia pe blogul său. Politicianul a dezvăluit informaţii despre viaţa şi activitatea sa, despre care presa nu a mai scris până acum. Liderul democrat a povestit despre copilărie, despre anii de studenţie, dar şi cum a reuşit să ajungă un om de afaceri de succes și a făcut publice, în premieră, poze din arhiva personală. De asemenea, politicianul a dezvăluit de ce s-a implicat în politica moldovenească.

Plahotniuc povestește că încă din 2007-2009 a sprijinit în repetate rânduri mai mulți lideri ai opoziției de atunci. A făcut-o pentru că-şi dorea ca Republica Moldova să nu mai fie o țară cu o doctrină comunistă.

Astfel, în 2010 s-a implicat activ în politică și a candidat pe listele Partidului Democrat din Molova la alegerile parlamentare. El și-a dorit mai multă organizare şi coerenţă în acţiuni, astfel că PDM a fost singurul partid cu organizaţii active în toată ţara.

plaha1

Scopul lui Vlad PLahotniuc pe termen lung, după cum scrie pe blogul său, este să transforme R. Moldova într-un stat modern, în care oamenii să vrea să înveţe, să-şi creeze familii, să lucreze şi în care să poată îmbătrâni în condiţii decente. Politicianul își dorește să pună bazele unui progres constant pentru Moldova, un progres care să fie asigurat, să fie garantat şi în viitor.

plaha4

Totodată, în biografia sa, liderul PD mai spune că încă din școală a deprins spiritul competitiv și dorința de a face mai mult decât i se cerea.