Igor Dodon a fost învestit în funcție la 23 decembrie, curent, iar exact la o săptămână a început să acorde distincții de stat. Acesta a ales să acorde distincții familiilor care au mulți copii.

„Unii vor comenta că prea repede ofer asemenea distincții. Însă eu consider că noi o facem cu mare întârziere. Eu consider că demult trebuia de încurajat prin mențiuni speciale și prin suport financiar familiile cu mulți copii de la noi din țară. Eu pot aștepta cu înmânarea distincțiilor. Dar aceste familii frumoase nu trebuie să mai aștepte. Iată de ce am decis ca acum, în ajunul Revelionului și în toiul sărbătorilor de iarnă, să înmânez patru distincții de stat la patru familii cu mulți copii. Două Ordine ale Republicii și două Ordine de onoare. Ele merită pe bună dreptate aceste distincții”, a declarat Igor Dodon.

Distincții de stat au fost înmînate următoarelor mame, după cum urmează:

Doamna Valentina Vîhodeț, domiciliată în Cahul, satul Doina, cu 17 copii, dintre care 11 sunt încă minori – Ordinul Republicii.

Doamna Lidia Tertiuc, domiciliată în or. Nisporeni, cu 17 copii, (11 biologici și 6 sub tutelă), dintre care 11 sunt încă minori – Ordinul Republicii.

Doamna Adela Robu, domiciliată în Briceni, satul Tabani cu 13 copii, toți încă sunt minori – Ordinul de onoare.

Doamna Ecaterina Mealdzin, domiciliată în or. Basarabeasca, cu 12 copii, dintre care 11 sunt încă minori – Ordinul de onoare.

În cadrul ceremoniei de acordare a distincțiilor de stat Dodon a mai spus că statul trebuie să susțină familiile cu mulți copii. „Vreau să vă amintesc că Republica Moldova suferă de o problemă demografică foarte gravă. Noi, de fapt, alunecăm spre un colaps demografic. În Moldova, circa 50% din căsătorii se încheie prin divorț. Cu alte cuvinte, fiecare a doua familie se destramă. Natalitatea e mai mică decât mortalitatea, mai ales în sate și raioane. Există sate unde pe parcursul unui an nu s-a născut niciun copil. Iar mulți dintre copiii mici sunt crescuți în lipsa părinților, fără o bază educativă și fără a însuși valorile vieții familiale”, a declarat șeful statului.

De asemenea Dodon a menționat că nu va acorda ordine la stânga și la dreapta.

15727167_1704243419601656_2218917971554864084_n

15741263_1704242966268368_7503125129583348255_n

15747554_1704242996268365_2045344791970166782_n

15698264_1704243019601696_4906221523358555439_n

15697840_1704243036268361_3655229920860545061_n

15741042_1704243212935010_2597613367948044334_n

15740951_1704243259601672_4192355088407346320_n

15823052_1704243299601668_1121799478452852174_n

15622674_1704243326268332_2662363320590180608_n

15741137_1704243382934993_8234741909926574692_n

15822545_1704243389601659_3992430326600908011_n