Constantin Țuțu a anunțat că se retrage din sport. Deputatul i-a cedat centura de campion mondial în categoria de 85 de kg lui Aurel Ignat. În cadrul unui briefing, Constantin Țuțu a ținut să clarifice și motivul pentru care, în cadrul unui interviu mai vechi, a folosit rusisme.

„Probabil toți știm că în Republica Moldova toți oamenii vorbesc cu rusisme. Nu e ceva ieșit din comun pentru că la acel timp am avut un antrenor rus și vorbea cu noi în rusă foarte mult și de asta mi-am permis să vorbesc cu rusisme. Mama mea acasă tot vorbește cu rusisme. Nu e totuși asta ideea, pentru că acest lucru mă face și pe mine să zâmbesc, iar colegii mei fac și bancuri la această temă. Vreau să vă mulțumesc pentru că acest lucru m-a făcut să fiu mai responsabil pentru acțiunile mele”, a menționat deputatul.

Constantin Țuțu a mai menționat că decizia de a se retrage din sport a fost una grea, însă vrea să se implice momentan mai mult în politică și în proiecte noi.