(foto) Gala Studenților a anunțat speakerii de la GSORM Talks 2016. Iată cine sunt aceștia

collage

În acest an, Gala Studenților Originari din Republica Moldova a introdus o rubrică nouă în cadrul evenimentului – GSORM Talks. Crearea acestei rubrici a fost determinată de intenția de a transforma treptat Gala într-o platformă de generare a unor soluții și idei de dezvoltare pentru Republica Moldova, care ar veni din partea tinerilor noștri școliți în diverse colțuri ale lumii.

agenda-696x696

În rezultatul concursului, trei Speakeri au fost aleși pentru a prezenta în fața audienței un șir de discursuri motivaționale cu subiecte la alegere, dar care au tangență cu actualitățile din Republica Moldova.

Vă prezentăm speakerii de la GSORM Talks 2016:

13322087_1089493251115796_1054414420136180404_nCătălina BRÂNZĂ – masterandă la Facultatea de Studii Europene, Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca, și licențiată în Comunicare și Relații Publice la aceeași universitate.

Cătălina se află printre membrii care au inițiat programul ADAGIO în 2015 – un program care promovează dansul ca modalitate de petrecere a timpului liber pentru vârstnicii din Cluj-Napoca, cu efecte pozitive la nivel fizic si psihologic. Cu peste patru ani de experiență în voluntariat, tânăra crede că proiectele comunitare pot aduce un impact semnificativ în societate. A activat timp de trei ani în calitate de manager de proiecte în cadrul Cluj School of Public Health, Universitatea Babeș-Bolyai, unde a fost implicată activ în implementarea proiectelor de cercetare și comunitare în domeniul sănătății publice. În prezent, este Asistent Manager la o companie multinațională în domeniul traducerilor, unde își poate practica nestingherit una dintre marile sale pasiuni – organizarea de evenimente.

Cătălina va prezenta idei concrete despre cum se pot implica tinerii pentru a aduce schimbări în societate prin exemplificarea experiențelor proprii.

11074511_935398369866008_6852296675890062546_nNatalia ROTARU se consideră norocoasă pentru că a reușit să își desfășoare integralitatea parcursului academic la Sorbona, astăzi fiind studentă în anul doi de Masterat, în Drept de afaceri și fiscalitate. În viitorul apropiat, Natalia intenționează să devină avocat la Baroul din Paris.

Tânăra crede în perspectiva unei societăți bazate pe egalitate și libertate și că dreptul nu trebuie să rămână o simplă idee la nivel de teorie. Acest lucru a determinat-o să devină voluntar în cadrul asociației Clinique Juridique de Paris, dedicată acordării asistenței juridice gratuite persoanelor fizice și juridice care nu dispun de resurse suficiente pentru a consulta un cabinet de avocatură.

În calitate de jurist și viitor avocat specializat în domeniul dreptului de afaceri, își dorește să contribuie la dezvoltarea economică a Republicii Moldova și să se implice în diferite proiecte pentru a atrage cât mai mulți investitori occidentali.

Natalia va comunica publicului despre oportunitățile de dezvoltare economică și socială a Republicii Moldova prin intermediul sistemului juridic și despre mijloacele pe care le au la dispoziție studenții din străinătate, dar și cei rămași acasă, pentru a efectua schimbarea mult așteptată.

nicu-stirbetNicu ȘTIRBEȚ a copilărit pe malul Prutului, în satul Văleni din raionul Cahul. La facultate a plecat tocmai în Marea Britanie, unde a studiat Dreptul și Administrarea Afacerilor, iar în prezent urmează un Masterat în Finanțe și Investiții.

În tot acest timp, a desfășurat stagii de practică în cadrul mai multor organizații internaționale, precum Consulatul României din Londra, Misiunea Permanentă a României pe lângă Organizațiile Internaționale din Viena, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei și altele. A participat la adunările Parlamentului European, ale Consiliului Europei și la audieri in cadrul Curții Europene a Drepturilor Omului.

Totuși, indiferent prin care părți de lume a cutreierat, Nicu nu a uitat de locurile de baștină. Prin urmare, a fondat Complexul Etno-cultural „Văleni” cu scopul dezvoltării eco-turismului în Lunca Prutului și păstrării tradițiilor și obiceiurile străbune. A condus un studiu academic, analizând experiența turiștilor în Sudul Moldovei și a propus un plan de dezvoltare a economiei locale prin eco-tourism, pe baza căruia a primit finanțare în cadrul Programului de granturi Diaspora Engagement Hub. El este cel care declară: „Un cinic ar spune, în special după toate cele întâmplate recent Republicii Moldova și celor care mai urmează în viitorul apropiat, că drumul Moldovei este incert și grotesc pe alocuri. Dar eu nu sunt un cinic, nu pot să fiu unul după ce am cunoscut atâția oameni tineri, integri, cu viziune și inițiativă. Vă așteptăm acasă”.

Nicu va prezenta planul său „Moldova 2030” unde va menționa despre investiții și alternative pentru Republica Moldova.

Amintim că Gala Studenților Originari din RM se va desfășura miercuri, 28 decembrie 2016, începând cu ora 17.00, în incinta teatrului Eugène Ionesco din Chișinău.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente