(doc, video) Primul discurs al Președintetului Igor Dodon: „Vom întinde poduri atât spre Est, cât și spre Vest”

igor dodon
Foto: privesc.eu

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a fost învestit oficial în funcție astăzi la Palatul Republicii, unde a depus jurământul constituțional și a ținut primul său discurs în calitate de președinte.

„Am fost alături de oamenii, care au luptat ani de zile pentru a redobândi dreptul de a-și alege singuri conducătorul țării. Poporul a cerut dreptul la alegerea directă a șefului statului  din motive firești – președintele trebuie să-i reprezinte, să poarte răspundere în fața lor, să fie independent politic și grijuliu față de cei dezavantajați. Mandatul obținut prin votul direct al cetățenilor conferă o legitimitate sporită și incontestabilă președintelui țării, iar orice atentat la competențele instituției prezidențiale va însemna o ignorare inacceptabilă a votului poporului. Vreau ca toată lumea să conștientizeze acest lucru” , a menționat Igor Dodon în debutul discursului său.

Președintele Republicii Moldova a susținut că soluționarea problemelor cetățenilor aflați departe de casă va fi prioritară, iar în cadrul Președinției va activa un Consilier dedicat problemelor diasporei. Acesta a mai asigurat cetățenii că și securitatea națională va fi una din preocupările sale de bază: „Suveranitatea, neutralitatea și integritatea teritorială vor fi în permanență pe ordinea de zi a șefului statului.” O altă promisiune a fost crearea în scurt timp a Consiliul Economic pe lângă președintele Republicii Moldova, dar și intensificarea luptei cu corupția.

 

 

Actualul președinte își propune să asigure un dialog continuu cu cetățenii și societatea civilă: Voi face totul ca cetățenii să participe la procesul de luare a deciziilor, iar acest proces să fie la maximum transparent. Voi dispune crearea unui consiliu pe lângă Președintele Republicii Moldova format din reprezentanții societății civile, mediului academic, experți.” 

În ceea ce privește politica externă, Igor Dodon a menționat că Republica Moldova va promoova o politică bazată pe parteneriat și prietenie cu toate statele lumii: „Vom intensifica relațiile cu statele vecine nouă – România și Ucraina. Vom dezvolta colaborarea multidimensională cu UE, recent am acceptat cu plăcere invitația de a efectua o vizită în calitate de șef al statului la Bruxelles și sper ca aceasta să aibă loc în primele luni ale anului 2017. Și în continuare colaborarea noastră cu SUA și Republica Populară Chineză va constitui o prioritate pentru noi. Vom întinde poduri atât spre Est, cât și spre Vest.”

Pe final de discurs, actualul președinte a menționat că la final de mandat își dorește o Moldovă prosperă și cetățeni încrezători în ziua de mâine.

Vedeți mai jos varianta integrală a discursului:

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente