Guvernul a decis ca banii din fondul rutier să fie repartizați primăriilor spre gestiune

bani11
Foto: agora.md

După lungi sesiuni de negocieri și discuții, Guvernul a aprobat în ședința de miercuri proiectul legii care presupune că pe viitor banii din fondu rutier să fie distribuit direct primăriilor spre gestionare. Reprezentanții autorităților publice locale califică această decizie drept una istorică și mulțumesc Guvernului pentru deschidere și consecvență.

Aceștia așteaptă ca parlamentarii, la rândul lor, să dea dovadă înțelegere și să ducă la final acest proces, scrie infotag.md.

„Astăzi în ședința guvernului a fost aprobat proiectul legii, prin care instituie un mecanism nou și descentralizat de distribuire a fondului rutier! Conform acestui mecanism, pentru prima data în istoria Republicii Moldova, satele și orașele, vor primi direct și conform unor criterii obiective surse pentru întreținerea și dezvoltarea infrastructurii drumurilor”, a scris pe pagina sa de facebook Viorel Furdui, Directorul Executiv al Congresului Autorităților Publice Locale.

Acesta a ținut de asemenea să mulțumească Guvernului pentru oentru deschidere, curaj înțelepciune și consecvență în acest sens și a adăugat că așteaptă de la Parlament înțelegere ca această procedură să fie finalizată cu succes.

„Acum mingea este pe terenul Parlamentului. Sperăm foarte mult ca aleșii poporului să se pătrundă de importanta momentului, această măsură să fie finalizată cu succes și susținută și de toate fracțiunile din Parlament, în cel mai scurt timp. Indiferent daca sunt de la guvenare sau opozitie. Deoarece, acesată măsura este mult asteptată de APL și este în interesul general al tuturor comunităților locale și cetățenilor din întreaga tara”, a subliniat Viorel Furdui.

Share: Share on Facebook Share on Twitter Share on Telgram
Comentarii
  • Cineplex

  • Știri pentru tine
  • Lifestyle din stânga nistrului

  • Portalul CIVIC.MD: Activitati ONG, anunturi, granturi, job-uri, voluntariat, evenimente